ALRO Slatina a aprobat demararea a trei noi proiecte de investiții, în valoare de 15 milioane de euro, care vizează decarbonizarea procesului tehnologic si creșterea competitivității.
Astfel, compania a aprobat demararea in acest an, a unei investiții pentru creșterea eficienței energetice a sistemului de alimentare cu energie electrică prin instalarea unei centrale fotovoltaice în incinta ALRO.
După implementarea proiectului, constând in instalarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de 1500 KW și a două stații de încărcare, ALRO va utiliza întreaga cantitate de energie produsă.
De asemenea, se urmărește extinderea stației de tratare gaze din secția Turnătorie cu instalațiile de turnare bare și sârmă, care va avea ca rezultat evacuarea și epurarea controlată a gazelor arse de la toate cuptoarele din secție.
Compania a demarat și procedurile de achiziționare și instalare a unor echipamente de debitare și frezare a plăcilor de aluminiu cu ajutorul cărora va crește gradul de prelucrare a metalului, astfel încât să se obțină produse semifabricate complexe cu valoare adăugată mare.
În ultimii 20 de ani, ALRO a investit peste 885 milioane de dolari, din care peste 530 milioane de dolari numai la Slatina, în tehnologie de ultimă generație.