Allianz Risk Barometer: 3 riscuri interconectate în contextul COVID-19

Întreruperea activității, pandemia și incidentele cibernetice, un trio de riscuri interconectate în contextul COVID-19, deschid ediția din acest an a studiului Allianz Risk Barometer.

Criza COVID-19 continuă să reprezinte principala amenințare imediată atât pentru siguranța individuală, cât și pentru companii, fapt demonstrat de locul 2 pe care îl ocupă în clasamentul riscurilor la nivel mondial.

Înainte de 2021, cea mai bună poziționare a riscului pandemic a fost locul 16 în topul Allianz Risk Barometer, impactul său fiind mult subestimat.

Cu toate acestea, în 2021 pandemia este amenințarea numărul 1 în 16 țări și se numără printre cele mai mari trei riscuri de pe toate continentele și în 35 țări din cele 38 de analizate de Allianz.

Japonia, Coreea de Sud și Ghana sunt singurele țări în care pandemia nu se regăsește în top 3 riscuri pentru companii.

Deteriorarea condițiilor de piață urcă în topul riscurilor din 2021

Potrivit Euler Hermes, companie specializată în asigurări de credit comercial, vârful insolvențelor este așteptat în 2021.

Indicele global de insolvență ar putea atinge un nivel record și o creștere de 35% până la sfârșitul acestui an, cu majorări maxime așteptate în SUA, Brazilia, China și principalele țări europene.

Pe de altă parte, COVID-19 va stimula probabil o perioadă de inovație, va accelera adoptarea tehnologiei, dispariția modelelor tradiționale de business și apariția unor noi competitori.

Riscurile din sfera macroeconomică (locul 8, plus 13%) și riscurile politice (locul 10, plus 11%) s-au intensificat de asemenea în 2021, ca o consecință a pandemiei.

La nivel global, schimbările legislative și de reglementare, dezastrele naturale, incendiile/exploziile și schimbările climatice sunt riscurile care au trecut în plan secund, ca efect al direcționării atenției pe limitarea impactului COVID-19.

În Europa Centrală și de Est, modificările legislative rămân o îngrijorare reală pentru companii, situându-se în top 3 riscuri în țări precum România, Polonia, Bulgaria sau Ungaria. În România, pe podiumul riscurilor corporate găsim pandemia, întreruperea activității și impredictibilitatea legislativă. 

Pandemia provoacă perturbări inclusiv în viitor

Anterior crizei Covid-19, riscul de întrerupere a activității domina de ani buni clasamentul riscurilor identificate de Allianz Risk Barometer și doar în ediția din 2020 cedase primul loc în favoarea riscurilor cibernetice.

Pandemia demonstrează că evenimentele care pot duce la întreruperea activității, la nivel mondial, nu sunt teoretice, ci o realitate care provoacă pierderi majore de venituri și perturbări ale producției, operațiunilor și lanțurilor de aprovizionare.

Circa 59% dintre participanții la studiu au declarat că pandemia este principala cauză a întreruperii activității în 2021, urmată de incidentele cibernetice (46%), catastrofele naturale și incendiile/exploziile (aproximativ 30% fiecare).

Riscul pandemic se adaugă listei tot mai extinse a evenimentelor nepalpabile, dar cu efecte majore, cum ar fi atacurile cibernetice sau întreruperile de energie.

Pentru a diminua vulnerabilitățile, multe companii își propun să întărească reziliența modelului de afaceri și să diminueze riscurile pe lanțul de business.

Îmbunătățirea managementului continuității este principala acțiune a companiilor (62%), urmată de dezvoltarea unei rețele de furnizori alternativi sau multipli (45%), investițiile în lanțurile de business digital (32%) și selecția mai bună a furnizorilor (31%).

Analizele arată că multe companii au realizat în pandemie că planurile de continuare a activității sunt cu mult depășite de noutatea crizei.

Planificarea continuității trebuie să devină holistică, mai funcțională și mai dinamică. În plus, este necesară o monitorizare și o măsurare a impactului scenariilor de pierdere extremă, actualizare și testare constantă.

Pericolele cibernetice se intensifică

Atacurile cibernetice rămân un pericol esențial, deși au coborât în top până pe poziția a treia. Riscul cibernetic este un risc semnificativ în multe țări, inclusiv în Brazilia, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Africa de Sud, Spania, Marea Britanie și SUA.

Digitalizarea accelerată și munca de la distanță intensifică și mai mult vulnerabilitățile din zona IT.

La apogeul primului val de lockdown, din aprilie 2020, FBI a raportat o creștere de 300% a incidentelor IT, în timp ce costurile pentru economia globală generate de criminalitatea cibernetică au ajuns la peste 1.000 miliarde de dolari, în creștere cu 50% față de acum doi ani.

Atacurile ransomware, cel mai frecevent tip de incidente cibernetice, cauzează pierderi din ce în ce mai mari și devin mai sofistificate. Expunerea companiilor mari la astfel de atacuri puternice crește de asemenea.

Riscuri care au prins teren vs. riscuri care au facut un pas în spate

Riscurile macroeconomice au urcat până pe locul 8, iar riscurile politice revin în top 10 pentru prima dată din 2018 încoace.

Evoluția arată că tulburările civile, protestele și revoltele au un impact deloc de neglijat asupra companiilor.

Numărul, amploarea și durata multor evenimente recente, inclusiv protestele Black Lives Matter, demonstrațiile din jurul alegerilor prezidențiale din SUA, au fost excepționale.

Pe măsură ce consecințele socio-economice ale crizei COVID-19 se disipează, este probabil ca tulburările politice și sociale să reapară, în special în Europa și America.

Riscul determinat de schimbările de legislație și de reglementare a făcut doi pași în spate, coborând pe poziția a treia pe poziția a cincea.

Catastrofele naturale au coborât în topul riscurilor de pe locul 4 pe locul 6 în 2021, în primul rând, ca urmare a faptului că principala preocupare în prezent este pandemia.

Totuși, riscul unor catastrofe naturale rămâne accentuat, iar pierderile cumulate generate de evenimente de natură catastrofală, dar de dimensiuni mai mici, au fost considerabile și în 2020.

Schimbările climatice au trecut de asemenea într-un plan secund, dar și-au conservat un loc în top 10 riscuri la nivel global.

Nevoia de a combate efectele schimbărilor climatice rămâne stringentă, iar faptul că 2020 a fost cel mai călduros an din istorie reconfirmă urgența.

- Publicitate -

Sistemul de plăți BLIK a primit autorizație de la Banca Națională a României

Procesatorul polonez de plăți BLIK a obținut autorizația de funcționare din partea Băncii Naționale a României. În primă fază,...

EVOLOR inaugurează o nouă fabrică pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea

EVOLOR inaugurează o nouă unitate de producție pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe locația fostei fabrici Chempro, achiziționată...