Alba Iulia atrage încă 43 milioane euro, fonduri europene REGIO

  • Cele șase contracte de finanțare vor trebui finalizate până în anul 2023,
  • Acestea au o valoare totală de peste 214 milioane lei, din care peste 202 milioane lei reprezintă valoarea totală a fondurilor europene solicitate,
  • Centrul orașului, cartierele Ampoi și Cetate, dar și zona Partoș, sunt vizate de implementarea acestor proiecte.

Sistem inteligent al traficului

Prin proiectul cu titlul: „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot1”, pe 6 km de străzi din oraș se vor lua măsuri de siguranță a circulației și se va realiza un sistem inteligent al traficului.

Acesta va include: management al traficului; supraveghere video; informare în trafic; alimentarea cu energie electrică și managementul iluminatului public; automate de închiriere a bicicletelor.

Proiectul are o valoare totală de 81.470.449,53 lei, din care 75.751.690,28 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată pentru realizarea activităților.

Pe strada Regimentul ”V”-Vânători, se vor amenaja două benzi marginale dedicate exclusiv transportului local și una, respectiv două benzi pentru transportul urban, piste de biciclete și trotuare pe ambele părți. Acolo unde există posibilitatea se vor crea zone verzi.

Pe bulevardul Ferdinand sunt prevăzute lucrări pentru realizarea a 4, respectiv 3 benzi de circulație, piste de biciclete și trotuare pe ambele părți, precum și un spațiu verde cu lățimea variabilă. De asemenea, se va amenaja o stație de închiriere biciclete de tip bike-sharing.

Pe strada I.C. Brătianu, pe lângă cele 4 benzi de circulație, pe partea stângă se va amenaja o pistă de biciclete cu dublu sens și un trotuar, fiind amplasată o stație pentru încărcarea autovehiculelor electrice.

De asemenea, pe strada Ardealului, în continuarea străzii I.C. Brătianu până la intersecția semaforizată cu str. Calea Moților, sunt prevăzute 4 benzi de circulație, iar pe partea stângă se va amenaja o pistă de biciclete cu dublu sens, un spațiu verde cu lățime variabilă și un trotuar cu lățimea minimă de 1,20m.

Pe bulevardul Tudor Vladimirescu, tronson cuprins între strada Petru Dobra până la podul peste râul Ampoi, se vor amenaja tot 4 benzi de circulație și pe ambele părți ale străzii se va amenaja un aliniament de arbori, o pistă de biciclete și un trotuar.

Se vor amenaja și stații de închiriere biciclete și stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Strada Turnătoriei (de la str. Mureșului până la str. Cabanei) va fi amenajată cu 2 benzi de circulație și trotuare pe ambele părți.

Mai multe artere modernizate

Proiectul cu titlul „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 2” vizează modernizarea amplasamentelor de pe străzile Francisca, Lalelelor, Nicolae Grigorescu, Pinului,  Bulevardul Republicii, Bulevardul Revoluției 1989, Bulevardul Încoronării, Bulevardul 1 Decembrie 1918, continuând pe străzile Gheorghe Pop de Băsești și Bucovinei (până la spațiul Primăriei Alba Iulia).

Pe traseul acestor străzi se vor realiza următoarele lucrări: modernizarea carosabilului, amenajarea unei benzi dedicate pentru transportul în comun, amenajarea unor benzi ciclabile, modernizarea trotuarelor, eliminarea alveolelor existente pentru stațiile de autobuz și extinderea suprafeței pietonale. Prin proiect mai este prevăzut ca stațiile de autobuz să fie realizate în calea de rulare dedicată, eliminând riscul de obturare a fluxurilor auto.

De asemenea, se vor moderniza spațiile verzi, prin plantarea de arbori cu grad ridicat de retenție CO2, dar și arbuști și alte plante perene, se vor dota spațiile pietonale cu mobilier urban, rastele individuale de biciclete, bănci simple, bănci modulare și se vor moderniza stațiile de îmbarcare/debarcare călători.

Prin acest proiect este prevăzută amplasarea sistemelor de supraveghere video CCTV și eliminarea parcărilor de pe carosabil, implementarea politicilor de parcare inteligentă.

Proiectul are o valoare totală de 64.217.774,88 lei, din care 62.862.109,21 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată pentru realizarea proiectului.

Iluminat public eficient în cartierul Cetate

Prin proiectul cu titlul ”Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia – Cartier Cetate” se urmărește creșterea eficientei energetice în sistemul de iluminat public al Municipiului Alba Iulia care, în prezent, înregistrează consumuri energetice mari.

Astfel, sistemul de iluminat modernizat va avea o lungime de peste 35km numai în cartierul Cetate, numărul de corpuri iluminat va crește de la 781 la 1.222 și se vor instala prin proiect 1.178 de stâlpi.

Lucrările prevăzute în proiect prevăd demontarea aparatelor de iluminat existente și a brațelor de susținere, trasarea rețelei de alimentare subterane, subtraversarea căilor de circulație, montarea prizelor de pământ, refacerea infrastructurii după realizarea rețelelor, instalarea stâlpilor metalici, montarea aparate de iluminat, cu instalarea kitului de alimentare din sursa fotovoltaică și a sistemului inteligent de management prin telegestiune.

Proiectul are o valoare totală de 21.509.007,27 lei, din care 21.065.937,59 lei reprezintă fondurile europene nerambursabile alocate.

Sistem nou de iluminat public în centru și cartierele Ampoi și Partoș

Prin proiectul ”Crearea sistemului de iluminat public al municipiului Alba Iulia – zona centrală, cartierele Ampoi 1, Ampoi 2, Ampoi 3 și Partoș”, începând cu anul 2022 se va crea un nou sistem de iluminat public în zonele vizate prin proiect cu o lungime de peste 45,5km, care include instalații, echipamente eficiente din punct de vedere al consumului de energie electrică și iluminarea unui număr de 104 de treceri de pietoni, incluzând sisteme bazate pe senzori de prezență, care vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public la trecerile de pietoni.

Proiectul include și folosirea de materiale reciclabile, ecologice, respectiv a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie.

Valoare totală a proiectului este de 23.097.652,16 lei, din care 22.619.742,53 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată. 

Grădiniță cu program prelungit la Colegiului Tehnic „Alexandru Domșa”

Cel de-al cincilea proiect prevede construirea unei grădinițe cu program prelungit în incinta Colegiului tehnic Alexandru Domșa. Grădinița cu program prelungit nr.16 se va construi pe amplasamentul clădirii fostei cantine din incinta Colegiului prin schimbarea destinației și extinderea acesteia pe orizontală și verticală. Grădinița va avea o capacitate de 160 copii preșcolari, în cadrul a 8 grupe.

Construcția va avea suprafața construită desfășurată de 2.263,3 mp și va fi dotată cu mobilier interior adecvat spațiilor și echipamente pentru bucătărie. Amenajarea exterioară urmărește necesitățile funcțiunii principale și îmbunătățirea calității mediului, existând următoarele zone distincte: zona curții alocată recreației, jocului, echipată cu dotări specifice vârstei utilizatorilor (leagăne, tobogane, balansoare, gropi de nisip, etc.), zona terenurilor alocate circulațiilor și acceselor cu alei pietonale și carosabile, respectiv zona verde plantată de-a lungul împrejmuirilor.

Valoarea totală a acestui proiect este de 11.744.350,28 lei, din care 4.059.984,57 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată pentru realizarea activităților.

Complex multifuncțional

Al șaselea proiect prevede construirea, dotarea și operaționalizarea unui Complex multifuncțional – pentru activități educative, culturale, recreative, social culturale – pe strada Marcus Aurelius, nr.45.

Proiectul cu o valoarea totală de 11.959.306,15 lei, din care 11.720.120,03 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată, presupune construirea unui structuri multifuncționale dedicată unui grup țintă format din 544 de beneficiari direcți, locuitori ai zonei urbane marginalizate. Întreaga clădire se va concepe în jurul ideii de explorare, experimentare, creativitate și stimulare a simțurilor, astfel că s-au propus o serie de elemente care să augmenteze spiritul ludic al obiectivului.

Astfel, se vor crea diferite ateliere creative destinate științei, care vor beneficia de multiple dotări, care să deservească nevoile beneficiarilor de orice vârstă și categorie, acestea fiind de ultimă generație și făcând parte din următoarele categorii: monitoare LCD, video-proiectoare, panouri inteligente, senzori inteligenți, ochelari VR, aparaturi pentru diferite activități de tip IT etc. Pe lângă aceste aparaturi, vor fi adăugate o serie de alte facilități pentru a crea un adevărat ”laborator de știință” destinat realizării de diferite activități precum: experimente, observații științifice, crearea diverselor machete și mici construcții cu rol educativ, etc.

Totodată se vor crea diferite ateliere de muzică, de gătit, de pictură și ceramică etc. Prin aceste investiții se speră creșterea interesului locuitorilor zonei marginalizate, a copiilor și adulților, pentru educație, implicare civică și socială și mai facila integrare a lor în comunitate.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

București este pe locul secund în regiune după numărul clădirilor de birouri verzi

Aproximativ 93% dintre clădirile noi de birouri din București, construite în ultimii șapte ani, și 70% dintre clădirile mai...

De ce să alegi o firmă specializată în amenajări pentru curtea ta: 7 avantaje de luat în considerare

Amenajarea curții poate părea o sarcină simplă la prima vedere, dar procesul implică mult mai mult decât a planta...