Air France KLM: creștere cu 5,5% a numărului de zboruri

Air France KLM continuă pentru sezonul de iarnă 2017-2018, procesul de extindere și operează 52 de noi segmente spre cele mai solicitate destinații ale grupului.

Astfel, pasagerii Air France KLM au la dispoziție cu până la 5,5% mai multe zboruri, comparativ cu anul anterior. Extinderea vizează în principal zborurile lung curier, cu o creștere de 4,7% dar și cele mediu și scurt curier.

Zborurile lung curier: creștere cu 4,7% și 9 noi segmente operate

  • Air France operează în iarna aceasta 2 zboruri noi de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris cu destinația Chicago (SUA) și Malé (Maldive);
  • KLM operează 7 zboruri noi de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam cu destinația Cartagena (Colombia), Freetown (Sierra Leone), Mauritius, Minneapolis (SUA), Monrovia (Liberia), Mumbai (India), San José (Costa Rica).

Destinațiile-cheie pentru Air France KLM rămân cele spre continentul nord-american, prin parteneriatul strategic cu Delta Airlines, spre zona Oceanului Indian și a Caraibelor, dar și Japonia, China și Asia de Sud Est, de asemenea susținute prin parteneriatele aeriene încheiate.

Cea mai importantă veste a anului acesta este nou-încheiatul parteneriat cu Jet Airways, ce permite accesul la o gamă extinsă de posibilități de zbor în special spre orașele din India, cu plecare fie de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris sau de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam.

America de Nord și Caraibe – destinațiile preferate de pasagerii români în sezonul de iarnă

Programul de iarnă Air France KLM cu plecare din București include două zboruri pe ruta București – Amsterdam și retur și două zboruri pe ruta București – Paris și retur.

“Deși pentru români perioada principală de vacanță este vara, în ultimii 3 ani se observă o creștere masivă a numărului de pasageri ce călătoresc în lunile de iarnă spre America de Nord și zona Caraibe și Oceanul Indian. De la jumătatea lunii Decembrie și până la jumătatea lunii Ianuarie, zborurile sunt operate la capacitate maximă atât pe rutele mediu curier (București – Paris / Amsterdam) cât și pe rutele lung curier.” a declarat Alexandru Dobrescu, Country Manager Air France KLM Romania și Bulgaria

Investiții în flotă

Grupul aerian continuă procesul de îmbunătățire a flotei, a produselor și serviciilor prin achiziția a 15 aeronave de tip Boeing 787, până la sfârșitul sezonului de iarnă.

  • 10 aeronave administrate de către KLM vor zbura către 18 destinații, care operează integral sau parțial rute către: Mauritius, San Francisco (USA), Washington (SUA), Minneapolis (SUA), Calgary (Canada), Rio de Janeiro (Brazilia), Bogota (Colombia), Cartagena (Colombia), San José (Costa Rica), Osaka (Japan), Colombo (Sri Lanka), Mumbai (India), Beijing, Hangzhou, Xiamen, Chengdu și Shanghai (China).
  • 5 aeronave administrate de ctre Air France vor opera către 7 destinații lung curier, printre care Toronto (Canada), Boston (SUA), Panama City (Panama), Sao Paulo (Brazilia) și altele.

Până la finalul sezonului 2017-2018, KLM va dota cu noile cabine World Business Class 53 de aeronave KLM Boeing 747, 777 si 787.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

Comerțul electronic din România ocupă locul 3 în Europa Centrală și de Est

România se clasează pe locul 3 între statele membre UE din Europa Centrală și de Est în ceea ce...

Brandul italian Cioccolatitaliani, adus pe piața locală de Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, își extinde portofoliul prin adăugarea francizei italiene Cioccolatitaliani,...