Piaţa autoturismelor second-hand în România este într-o continuă dezvoltare. Numeroşi clienţi preferă achiziţia unor autoturisme premium la mâna a doua, în primul rând deoarece nu doresc să investească într-o maşină valoarea preţului de fabrică. Astfel, vehiculele noi care se încadrează în bugetul lor sunt echipate cu dotări inferioare. Opţiunea între o maşină nouă şi una second-hand este una exclusiv personală şi se raportează la nevoile fiecărui cumpărător. Întreţinute corect, automobilele sunt proiectate să funcţioneze în stare bună câteva sute de mii de kilometri. Dacă te-ai hotărât să achiziţionezi o maşină la mâna a doua, ţine cont de câteva aspecte menite să-ţi protejeze investiţia.
Verifică documentele maşinii
Dincolo de aspect şi funcţionalitate, în primul rând trebuie să te preocupe legalitatea actelor maşinii. Indiferent cum arată şi cât de bine merge, o maşină trebuie să aibă toate documentele la zi, atât din punct de vedere fiscal, cât şi al regimului înmatriculărilor de vehicule. Dacă nu eşti specialist în domeniu, apelează la consultanţa unui avocat sau notar, care să te ajute să verifici valabilitatea documentelor maşinii.
Solicită o expertiză într-un mediu autorizat
Starea generală a unei maşini depăşeşte cu mult ceea ce poţi observa la o primă vedere. În spatele unei caroserii cosmetizate se pot ascunde defecţiuni aproape insesizabile. Cea mai bună variantă pe care o poţi propune în calitate de potenţial client este verificarea într-un service autorizat. Există în acest sens teste speciale, la finalul cărora îţi este eliberată o diagnoză completă cu actualele defecţiuni sau cu piese care vor ceda în curând. Pe baza acestor rezultate, poţi renegocia cu vânzătorul, scăzând din preţul de achiziţie valoarea costurilor pe care ţi le asumi pentru reparaţii. Dacă te-ai hotărât asupra unui model second-hand, fă-ţi o programare pentru revizia maşinii tale aici.
Înlocuieşte kitul de distribuţie
Kitul de distribuţie este unul dintre cele mai importante consumabile ale unei maşini. De buna stare a elementelor care fac parte din sistemul de distribuţie depinde randamentul motorului maşinii tale. Întrucât lanţul sau curelele de distribuţie pun în mişcare piese din angrenajul motorului care funcţionează la temperaturi foarte ridicate, orice element care cedează în timpul mersului poate însemna distrugerea motorului maşinii. Iar în cazul celor mai multe automobile second-hand, valoarea acestei reparaţii se apropie de suma investită în achiziţia maşinii. Un alt aspect de care trebuie să ţii cont este faptul că unii vânzători programează momentul scoaterii pe piaţa auto a maşinii în funcţie de apropierea termenului de înlocuire a kitului de distribuţie, deoarece este o cheltuială considerabilă. Aşadar, nu te baza doar pe buna credinţă a vânzătorului care încearcă să te convingă că tocmai a înlocuit distribuţia. Verifică acest lucru într-un mediu autorizat, iar dacă nu eşti convins, asumă-ţi această cheltuială şi schimbă kitul.
Verifică sistemele de siguranţă
Există unele defecţiuni ale maşinii care te pot pune în pericol atât pe tine, cât şi pe pasageri, pe ceilalţi participanţi la trafic şi pe pietoni. Pentru a elimina acest risc, verifică temeinic elementele ce ţin de siguranţa maşinii. Sistemul de direcţie, frânele şi anvelopele sunt între primele componente ce trebuie ţinute sub control strict. Toate acestea se verifică în medii autorizate, de către specialişti. Revizieonline.ro îţi recomandă pachete de piese auto ale unor mărci recunoscute prin calitate şi service-uri partenere pentru care garantează profesionalismul.
Detailing interior şi exterior
După ce te-ai asigurat că documentaţia şi starea generală a maşinii sunt în regulă, este momentul să te preocupi de aspectul ei. Un pachet complet de detailing la interior şi exterior este cea mai bună investiţie care să aducă noua ta maşină second-hand la aspectul iniţial.
Investiţia într-o maşină este una dintre cele mai importante pe care ţi le asumi. Dacă alegi varianta second-hand, verifică cu responsabilitate actele maşinii, solicită un test într-un mediu autorizat şi programează o revizie pentru primele reparaţii necesare.