Agroland Agribusiness (AAB) estimează atingerea unei cifre de afaceri de 13,8 milioane lei în primul semestru (S1) din 2021, o creștere cu 33,4%.
Compania face parte din grupul Agroland, este activă pe piața locală ca entitate de sine stătătoare începând cu 2017.
În data de 15 iunie a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), printr-un plasament privat pentru vânzarea de acțiuni.
În primele șase luni din 2021, profitul net al companiei s-a ridicat, conform prognozelor, la valoarea de 795.116 lei, cu 141,9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.
Profitul operațional a fost de 928.524 lei, în creștere cu 144,8% față de prima jumătate din 2020, când valoarea înregistrată a fost 379.227 lei.
Marja netă a profitului, care arată cât din cifra de afaceri a companiei este reprezentată de profitul net, s-a majorat de la 3,3%, cât era în S1 2020, la 6%, potrivit calculelor preliminare.
Alte date financiare estimate de Agroland Agribusiness pentru prima jumătate din 2021 includ veniturile totale din exploatare, care au ajuns la circa 13,8 milioane lei, mai mult cu peste 38% față de S1 2020.