Agroland a încheiat un plasament privat, prin care au fost subscrise 8.565.782 de acțiuni, în valoare de 38,5 milioane de lei (7,9 milioane de euro).
Plasamentul a fost intermediat de TradeVille și, deși inițial fusese programat pentru perioada 18 noiembrie – 2 decembrie 2020, s-a încheiat anticipat din prima zi, în condițiile unei suprasubscrieri cu 385% peste valoarea ofertei.
Totalul acțiunilor subscrise a fost de 4,85 ori mai mare decât oferta inițială de 1.765.590 de acțiuni și s-au înregistrat 139 de subscrieri.
Metoda de alocare utilizată a fost pro-rata, iar prețul de vânzare a fost de 4,5 lei pe acțiune. Subscrierea minimă s-a ridicat la 99.000 lei, echivalentul a 22.000 de acțiuni.
Această ofertă de acțiuni survine la opt luni de la finalizarea cu succes a unei oferte de obligațiuni corporative, desfășurată de Agroland în parteneriat cu TradeVille, prin care a fost obținută o finanțare de 8.080.300 lei.
Capitalul respectiv a fost parțial utilizat pentru dezvoltarea unui nou concept de magazine, Agroland MEGA, care se adresează atât clienților tradiționali, cât și celor cu venituri peste medie.
În urma încheierii cu succes a plasamentului de acțiuni, evaluarea Agroland se situează la 10 milioane de euro.
Agroland a finalizat primul semestru din 2020 cu o cifră de afaceri de 25,5 milioane de euro, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă din 2019, și cu un profit net de patru ori mai mare decât cel înregistrat în 2019.