Afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimii cinci ani, cu 96% față de 2014 și cu 6% față de 2017, la 330 milioane de lei în 2018.
Afacerile din domeniul floral din România și-au dublat cifra de afaceri în ultimii cinci ani și vor continua să crească și în 2020, cu aproximativ 15%, până la 450 milioane de lei, potrivit estimărilor analiștilor KeysFin.
În 2018, numărul companiilor care activează în domeniu a fost cu 36% mai mare decât în 2014, în urma analizei calitative rezultând peste 830 de companii în industria florilor.
Cu toate acestea, nu toate sunt afaceri înfloritoare: din totalul celor peste 830 de companii analizate, 387 au înregistrat profit, 373 au avut pierderi, iar restul au avut un rezultat nul în 2018. Pe de altă parte, în același an, rezultatul net al business-urilor din domeniul floral (profit minus pierdere netă) a evoluat în ritm susținut, reușind să treacă de la o pierdere de 12,5 milioane de lei în 2014, la un profit de peste 20 de milioane de lei în 2018.
Afacerile cu flori, un business aproape 100% românesc
În topul celor mai mari companii locale din domeniul floral, după cifra de afaceri, se află: COMGABY MOLN SRL (florăriile Magnolia: 31,6 milioane de lei), FLOWERS MARKET HOLLAND SRL (26,1 milioane de lei) și FLOR DE LOS ANDES SRL (17,6 milioane de lei în 2018).
Toate cele trei sunt deținute de investitori români și, mai mult decât atât, dintre cele peste 830 de companii analizate, doar 20, respectiv 2% – sub marja statistică de eroare de 3%, sunt controlate de investitori străini.
Aranjamente florale cu flori importate
Comerțul internațional de plante vii și produse de floricultură al României (exporturi plus importuri) a înregistrat o creștere de 2,7% față de 2017 și 5,8% față de 2014, la aproape 136 milioane de euro în 2018. Analiștii KeysFin atrag însă atenția asupra majorării deficitului comercial (exporturi minus importuri), care a avansat cu 3,5% față de 2017 și a fost cu 6,6% peste nivelul din 2014, la 130 de milioane de euro în 2018.
Mai simplu spus, valoric România a importat de 50 ori mai multe flori decât a exportat, în 2018, iar principala sursă a importurilor florale din țara noastră este Olanda. Țara lalelor este așadar furnizorul oficial de flori al României, iar valoarea importurilor a fost de aproximativ 78 milioane de euro, reprezentând aproape 60% din totalul importurilor de plante vii și produse de floricultură de pe plan local. În topul țărilor din care România importă flori se mai regăsesc și Ungaria, cu 12% din totalul de importuri menționat mai sus, și Italia, cu 8% din același total.
Olanda este de altfel lider de necontestat în domeniu, cu peste 40% din exporturile de flori la nivel global în 2018, aproximativ 3,7 miliarde de dolari potrivit datelor Statista.
34% din cifra de afaceri din domeniu se face în București
București se află pe primul loc în topul județelor în funcție de cifra de afaceri a business-urilor din domeniul floral care au sediul aici, însumând 113 milioane de lei, 34% din totalul la nivel național. Capitala este urmată în clasament de județul Bistrița-Năsăud, cu 10% din total și o cifră de afaceri de 32,5 milioane de lei, și județul Ilfov, cu 9% din total și o cifră de afaceri de 30 milioane de lei. Companiile înregistrate în cele trei județe cumulează peste 50% din totalul cifrei de afaceri locale a acestui sector.
În ceea ce privește forța de muncă din domeniu, a rămas relativ constantă față de 2017. Astfel, în 2018 existau aproximativ 1,6 mii de angajați activi în industrie, la nivel național, cu 36% mai mulți decât în 2014. Pe de altă parte costul mediu per angajat a avut o creștere de aproape două ori mai rapidă decât productivitatea medie per angajat, respectiv de 80% în 2018 versus 44% în 2014.
Comerțul online crește
Potrivit datelor din domeniu, în 2019 existau aproximativ 150 de magazine online de flori, iar cele mai ocupate luni pentru acestea sunt lunile februarie, martie și decembrie.
Sărbătorile locale, precum 1 martie sau Dragobetele, dar și cele internaționale, precum Valentine’s Day sau 8 martie, contribuie așadar semnificativ la veniturile comercianților online de flori.