Acțiunile companiei chinezești Nio, cele mai tranzacționate de români pe eToro

Tesla a rămas cea mai deținută acțiune pe platforma eToro la nivel global la sfârșitul trimestrului al treilea, urmată de chinezii de la Nio pe locul doi.

În România, Nio continuă să se claseze pe primul loc în interesul investitorilor, înaintea UIPath și Tesla.

Această situație nu este surprinzătoare, deoarece vânzările de vehicule electrice au explodat în prima jumătate a anului, cu 2,4 milioane de vehicule vândute la nivel global.

Este de aproape trei ori mai multe decât în aceeași perioadă din 2020 și reprezentând 7% din totalul vânzărilor de automobile.

Compania de automatizare robotizată a proceselor UiPath, a avansat pe locul al doilea în T3, după ce în trimestrul al doilea s-a clasat pe locul al treilea în preferințele românilor.

Interesant este că pe locul 4 în topul preferințelor românilor sunt acțiunile GameStop Corp, după ce în T3 2020 se aflau pe locul 343.

Apple și Amazon își păstrează poziția în top, clasându-se pe locurile cinci și respectiv nouă în topul celor mai populare acțiuni deținute de investitorii români.

Și Microsoft a urcat pe 10, intrând în top, de pe locul 11, unde s-a clasat  în T2.

- publicitate -

trebuie să citești