Acționarii Elefant.ro au decis majorarea capitalului social al companiei

Acționarii Elefant Online au aprobat în cadrul Adunării Generale majorarea capitalului social al companiei cu echivalentul în lei a 2 milioane euro.

Anterior, aceștia au decis realizarea unui plasament privat de obligațiuni denominate în lei, operațiune care va avea loc în perioada următoare prin intermediul Tradeville.

Sumele atrase în cadrul majorării de capital și a noii emisiunii de obligațiuni vor asigura infuzia de capital necesară creșterii.

Vom investi resurse în Elefant Marketplace. Acesta este finalizat din punct de vedere tehnic și va fi lansat în curând, declară Sergiu Chircă, CEO Elefant.ro

Platforma Elefant.ro are o rată anuală compusă de creștere a GMV (gross merchandise value) de 32% între 2018 și 2020.

În primul semestru al acestui an a înregistrat o valoare a GMV de aproximativ 121 milioane lei, față de 117 milioane lei în primele șase luni ale anului 2020.

- Publicitate -

Cererea de personal non-UE atinge cote record. Solicitări pentru 1.000 de angajați lunar

Conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii și ale Inspectoratului General pentru Imigrări, la finalul anului 2024, în România activau...

A fost inaugurată extensia Iulius Mall Suceava după o investiție de 40 milioane euro

Iulius Mall Suceava ajunge după extindere la 60.000 mp de retail, iar noua zonă comercială aduce, în premieră, cele...