All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

sâmbătă, 17 aprilie, 2021
-PUBLICITATE-

Acte necesare pentru deschiderea dosarului de daună auto

Oricât de atent ai fi tu în trafic și oricât ai respecta toate regulile, este posibil ca la un moment dat să ai parte și de situații mai puțin plăcute.

Neatenția celorlalți participanți la trafic, aglomerația sau starea proastă a drumurilor te pot pune în situația în care să fii protagonistul unui accident rutier. 

O situație pe cât de neplăcută din punct de vedere psihic, pe atât de enervantă din punct de vedere birocratic.

Dacă ai avut ghinionul de a fi parte dintr-un asemenea eveniment, atenție, care nu s-a soldat cu victime ci doar cu pagube materiale și nu este produs din vina ta, trebuie să știi ce drepturi ai pentru a rezolva cât mai rapid situația. 

  • Completează împreună cu celălalt șofer, dacă veți cădea de acord cine este vinovatul, formularul de constatare amiabilă atașat tuturor polițelor RCA. Asigură-te că acesta este completat corect și conține toate datele de identificare ale celuilalt participant la trafic. Dacă nu puteți stabili cine este vinovatul, prezentați-vă la poliție în termen de 24 h pentru ca agenții să întocmească procesul verbal și să stabilească vinovăția. 
  • Cere-i șoferului care ti-a produs dauna o copie dupa polița RCA și după cartea de identitate. Nu accepta sub nicio formă să pleci de la locul accidentului înainte de a avea datele lui de contact și copia dupa polița RCA.
  • Contactează compania de asigurare care a emis polița RCA a șoferului vinovat pentru a anunța incidentul și pentru ca aceasta să deschidă dosarul de daună auto.
  • Prezintă-te la sediul asiguratorului pentru a vedea ce acte îți vor fi necesare pentru a deschide dosarul de daună, pentru ca acesta să facă constatarea și să-și dea acceptul de plată către service și pentru a-ți putea repara mașina.

Iată care este lista minimă de acte ce îți vor fi cerute de compania de asigurări pentru a-ți deschide dosarul de daună auto.

Reține că în funcție de compania de asigurare cu care vei interacționa, inspectorii de daună pot cere documente în plus.

  • Formularul de constatare amiabilă completat sau procesul verbal întocmit de agenții de poliție, ambele fiind necesare în original
  • Cartea de identitate și permisul tău de conducere
  • Copie a certificatului de înmatriculare al vehiculului vinovat de producerea accidentului
  • Copie a poliței RCA a șoferului vinovat de producerea evenimentului
  • Împuternicire de la firmă în cazul în care mașina este în proprietatea unei firme sau împuternicire de la firma de leasing în cazul în care mașina este în proprietatea unei firmei de leasing
  • Procura notarială în cazul în care nu se poate prezenta proprietarul la constatare

Dacă nu ai timpul necesar să faci drumuri către birourile asiguratorilor, ai de asemenea posibilitatea de a alege să lucrezi cu companii care oferă servicii specializate de asistență constatare daune auto.

Pentru că lucrează cu multe companii de asigurare, știu toată lista de documente cerute de acestea și tot procesul, de la avizarea și constatarea daunei până la reparația mașinii și decontarea cheltuielilor aferente.

Îi poți astfel mandata să te reprezinte în relația cu compania de asigurări și să îți iei de pe cap stresul drumurilor și a documentelor.

Nu numai că îți vor scuti timp în întregul proces de depunere al actelor, dar se vor asigura și că mașina ta va fi reparată cât mai repede posibil și bineînțeles la standarde înalte de calitate. 

- PUBLICITATE -

TREBUIE SĂ CITEȘTI