- Acordul pentru retragerea Marii Britanii din UE a depășit penultimul obstacol înaintea intrării în vigoare;
- Procesul va fi finalizat printr-un vot cu majoritate calificată în Consiliu, Brexit urmând să aibă loc pe 31 ianuarie 2020.
Acordul de Retragere a fost aprobat miercuri seară de către Parlamentul European cu 621 voturi pentru, 49 împotrivă și 13 abțineri.
Comentând importanța istorică a votului, cei mai mulți dintre vorbitori au subliniat, în numele grupurilor lor politice, faptul că retragerea Regatului Unit nu reprezintă un final de drum pentru relația UE-UK și că legăturile care unesc popoarele Europei sunt puternice și vor rămâne la fel.
De asemenea, au menționat că există lecții de învățat din Brexit care ar trebui să influențeze viitorul Uniunii Europene şi au mulțumit Regatului Unit şi deputaților britanici din Parlamentul European pentru contribuția lor din perioada în care Regatul Unit a făcut parte din Uniunea Europeană.
Mulți dintre vorbitori au avertizat că negocierile privind relația viitoare dintre UE și Regatul Unit vor fi dificile, mai ales având în vedere calendarul prevăzut de Acordul de Retragere.
În urma votului istoric, David Sassoli, Președintele Parlamentului European, a declarat: ,,Sunt extrem de trist când mă gândesc că am ajuns la acest moment. Cinzeci de ani de integrare nu pot dispărea uşor. Va trebui cu toţii să muncim din greu ca să construim o nouă relație, având mereu în vedere interesele cetățenilor şi protejarea drepturilor acestora. Nu va fi simplu. Vor exista situații dificile care ne vor pune la încercare viitoarea relaţie. Ştiam acest lucru de când a început Brexit. Totuşi, sunt convins că vom putea să depăşim orice neînțelegeri şi să găsim mereu un numitor comun.”
Ce urmează
Pentru a intra în vigoare, Acordul de retragere va fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.
Perioada de tranziție care începe la 1 februarie 2020 va dura până la finalul lunii decembrie 2020. Orice acord privind viitoare relație UE-UK trebuie finalizat înainte de acest termen, pentru a putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.
Perioada de tranziție poate fi prelungită o dată cu unul sau doi ani, dar decizia trebuie luată de către Comitetul mixt UE-UK (EU-UK Joint Committee) înainte de 1 iulie.
Parlamentul European va trebui să aprobe orice acord privind relația viitoare. În cazul în care acest acord va include prevederi referitoare la competențe partajate între UE și satele membre, va fi necesară și ratificarea de către parlamentele naționale.