Acceleratorul de startup-uri Orange Fab anunță lansarea Hub Pass

Orange Fab, acceleratorul de startup-uri Orange, anunță lansarea Hub Pass, un program care le oferă antreprenorilor o mobilitate crescută în cadrul rețelei de parteneri, cu acces la 6 dintre cele mai importante hub-uri de tehnologie din țară.

Antreprenorii înrolați în programul Orange Fab, precum și toți membrii celor 6 hub-uri, au acces la Hub Pass. Astfel, toți antreprenorii care călătoresc într-unul din orașele cu prezență Orange Fab, beneficiază de spațiu de lucru gratuit în hub-urile partenere.

Ne dorim să susținem creșterea comunităților antreprenoriale locale, din cele mai importante centre universitare și comerciale ale țării. Credem că hub-urile de tehnologie au puterea de agregator al comunității. Prin Hub Pass, creăm o rețea prin care susținem atât hub-urile cât și pe antreprenorii pe care îi găzduiesc, oferindu-le acces la expertiza colegilor noștri și la cele mai noi tehnologii și echipamente” a declarat Monica Obogeanu, Startup Programs Manager în cadrul Orange România.

Domeniile pe care programul Orange Fab le are în vedere sunt rețelele 5G și rețelele viitorului, IoT și obiecte conectate, smart city și mobilitate, fintech, smart retail, media și divertisment, sănătate și mod de viață, oameni și viitorul locurilor de muncă, educație digitală.

Lansat în 2017, programul Orange România de accelerare și colaborare cu startup-urile, are în total colaborări cu 16 startup-uri. Aceste colaborări s-au concretizat în 3 domenii – soluții folosite de Orange și de clienții săi în colaborări comerciale sau în proiecte pilot, soluții integrate în portofoliul Orange și colaborarea în proiecte europene de cercetare și dezvoltare Horizon 2020 alături de Orange.

Prin Orange Fab, startup-urile primesc acces la cele mai noi tehnologii, susținere pentru dezvoltarea produselor și acces rețeaua de distribuție Orange și Orange Business Services.

Care sunt HUB-urile implicate în program

  • TechHub Bucharest
  • Fab Lab Iași
  • Silicon Forest Cluj-Napoca
  • Cowork Timișoara
  • Oradea Tech Hub
  • Rubik Hub Piatra Neamț
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

București este pe locul secund în regiune după numărul clădirilor de birouri verzi

Aproximativ 93% dintre clădirile noi de birouri din București, construite în ultimii șapte ani, și 70% dintre clădirile mai...

De ce să alegi o firmă specializată în amenajări pentru curtea ta: 7 avantaje de luat în considerare

Amenajarea curții poate părea o sarcină simplă la prima vedere, dar procesul implică mult mai mult decât a planta...