Ansamblul de imobile cu funcțiuni mixte, compus din locuințe colective, spații comerciale și servicii, va fi construit pe un teren al Metav SA.
Construcția fazei I va fi demarată în cel de-al doilea semestru al anului 2022, cu termen de finalizare în 24 de luni.
Complexul va include un centru Spa & Fitness, cu piscină interioară și saune și Hub & Spoke Lounge, un spațiu de unde poți lucra oricând.
Piațeta urbană va include o zonă de galerii comerciale, grădini și terase pe o suprafață totală de peste 8600 mp.
Prima fază a proiectului va începe cu construcția a două turnuri 3S+D+P+18 etaje, cu zone de lobby la care se adaugă spații pentru restaurant și coffee shop.
Tot în această fază se va dezvolta și un corp de clădire cu regim de înălțime 3S+D+P+10 etaje duplex, cu facilități de recreere la nivelul parterului și demisolului.
A doua fază a proiectului cuprinde două corpuri de clădire 3S+P+9 etaje, amplasate complementar.
Metav este și dezvoltatorul proiectului Belvedere Residences Faza 1 si Faza 2, situat tot pe Fabrica de Glucoză, nr. 6-8.