A fost semnat contractul pentru extinderea liniei de troleibuz până la Ghiroda

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul de extindere a rețelei de troleibuz din Timișoara până la Ghiroda, scrie ziarul Renașterea.

Valoarea lucrărilor se ridică la 24 de milioane de lei, din care asistența nerambursabilă din partea Uniunii Europene este de 19,7 milioane de lei.

Linia de troleibuz trebuie să devină funcțională începând din luna aprilie 2015. Traseul pe care se va circula este pe DN6, de la Calea Lugojului din Timişoara, până în Ghiroda, la podul peste Canalul Bega.

Implementarea proiectului ar trebui să conducă la îmbunătăţirea transportului, a mobilităţii, a condiţiilor de trai pentru locuitorii din Timişoara şi din zona peri-urbană, precum și la creşterea calităţii vieţii prin încurajarea transportului durabil şi promovarea unui mijloc de transport nepoluant.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Românii au comandat anul trecut 365 de burgeri pe oră prin platforma Tazz

În 2024, preparatul preferat al românilor a fost burgerul, care a fost comandat, în medie, de 365 ori pe...