One Cotroceni Park pune pe piață un business park unic, ce poate oferi companiilor în cautarea unei soluții de eficientizare a sediului o suprafață per etaj ce poate ajunge până la 8.000 mp, o premieră pe piața bucureșteană.
Dezvoltatorul One United Properties estimează că va începe lucrările de construcție în a doua jumătate a anului 2019 pentru componenta de office a proiectului.
Parcul de afaceri va fi dezvoltat în două faze de 44.000 mp, respectiv 34.000 mp și vine cu un concept inovator: cele două corpuri de clădire în formă de L oferă suprafețe per etaj începând de la 4.800 mp, până la un floor-plate ce poate ajunge la 8.000 mp.
Proiectul este gandit cu un concept „dual”, propunând atât suprafețe clasice pentru un parc de afaceri, cât și spații la etaje superioare cu terase tip ”rooftop garden”, dedicate exclusiv chiriașului de la etajul respectiv.
„Pe măsură ce zonele consacrate se aglomerează, dezvoltarea unor noi poluri apare ca un răspuns la nevoia naturală de creștere a orașului, cu spații adaptate stilului de viață al noilor generații”, spune Ionuț Dumitrescu, Co-fondator One Office, divizia de birouri a One United Properties.
Conceptul de dezvoltare al One Cotroceni Park activează zona de birouri cu spații comerciale de diverse funcțiuni (restaurante, cafenele și baruri, clinică medicală, farmacie etc), și cu o zonă dedicată relaxării ce va cuprinde spații verzi, pentru socializare sau mișcare în aer liber. Strategia este de a livra un proiect ce dinamizează o comunitate pe toata durata unei zile, fără a se limita la intervalul clasic 09.00-17.00.
Pentru un nivel ridicat de confort al angajaților viitorilor chiriași, One Cotroceni Park va fi direct conectat la viitoarea stație de metrou Academia Militară printr-un pasaj subteran.
Nivelul subteran, dedicat parcărilor, va beneficia de 10 căi de acces pentru o bună circulație în cadrul complexului. Păstrând viziunea ”eco” a dezvoltatorului, One Cotroceni Park va fi certificat LEED (targetând nivelul LEED PLATINUM) și WELL, cu accent pe îmbunătățirea sănătății și a bunăstării angajatului prin calitatea mediului de lucru.