A demarat Programul „Prima Chirie”

Agențiile pentru ocuparea forței de muncă primesc cererile însoțite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în Programul “Prima chirie” (prima de relocare).

Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate să depună sau să transmită prin modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale (personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt în evidență, actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Prin derogare de la acest termen, “Prima Chirie” (prima de relocare) se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25.01.2017, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2017 și 06.06.2017.

Pentru aceste persoane, termenul de 60 de zile, în care se poate solicita pentru viitor prima de relocare, începe cu data de 06.06.2017, data la care a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.414/2017 şi a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr.374/2017.

Potrivit prevederilor legale, persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea, în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora, nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

MONEY BUZZ ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Câte mașini noi vinde Dacia în Europa? Sandero și Duster, preferatele cumpărătorilor

Dacia este compania autohtonă aflată pe primul loc în topul exporturilor. Dar câte mașini vinde în Europa și care...

FAN Courier, afaceri de aproximativ 280 milioane euro și 2.000 de lockere în 2024

FAN Courier încheiat anul 2024 cu afaceri de 1.385 miliarde lei (aproximativ 280 milioane euro), în creștere cu 12,5%...