Supermarketul online Sezamo a livrat în 2024 aproape 14 milioane de produse și și-a dublat număr de comenzi față de anul precedent. Valoarea medie a coșului de cumpărături a fost de 300 lei, iar cea mai mare comandă a depășit 7.000 de lei.
Peste 3,67 milioane de produse au fost fructe și legume proaspete, cele mai vândute fiind bananele, cu aproape 70.000 de bucăți, urmate de pătrunjel verde, ceapă verde, castraveți, lapte de vacă de la Lăptăria cu caimac și afine. În plus, Sezamo a livrat aproape 5 milioane de litri de apă, echivalentul a două bazine olimpice.
Cea mai aglomerată zi din punct de vedere al comenzilor a fost 23 decembrie, când majoritatea clienţilor şi-au organizat cumpărăturile pentru sărbători. În această zi, cererea pentru livrări expres a crescut cu 50% faţă de perioadele anterioare. Intervalul orar preferat de clienți pentru livrări a fost 18:00 – 19:00, urmat de 19:00 – 20:00.
Numărul membrilor din clubul Sezamini a depășit 11.000, peste jumătate dintre aceștia fiind părinți ai copiilor sub trei ani, iar un sfert au copii cu vârste între patru și șase ani. Peste 10.000 de clienți au optat pentru abonamentul Premium.
Supermarketul online oferă o selecție de peste 16.000 de produse, 80% dintre furnizorii Sezamo fiind producători români, iar 30% dintre aceștia fiind mici producători locali. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 mp situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului.