Românii plătesc cel mai puțin pentru mâncarea tradițională de sărbători

Gospodăriile românești vor plăti mai puțin de 18 euro pentru mâncarea tradițională de Crăciun, cel mai mic cost dintre cele 12 țări analizate într-un studiu global eToro.

Astfel, o masă de Crăciun tipic românească, cu sarmale, mămăligă și garnituri tradiționale, cum ar fi smântână și ardei iute, ar costa o familie de patru persoane mai puțin de 18 euro.

Gospodăriile din Marea Britanie vor avea parte de a doua cea mai ieftină cină de Crăciun dintre țările incluse în studiu – un curcan la cuptor tipic cu garnituri obișnuite va costa 24,80 euro pentru o familie de patru persoane

La polul opus, o masă tipic franțuzească cu curcan umplut, alături de ficat, castane și ouă va costa 81,70 euro pentru o familie de patru persoane, iar 5 kg de curcan costă peste 65 de euro.

Ingredientele din coșul de cumpărături care au înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor de anul trecut sunt carnea de porc – Danemarca (+46%), uleiul de măsline – Spania (+30%) și carnea de pui – Australia (+40%).

În România, prețurile cărnii de porc și de vită au crescut cu aproximativ 13%, de la an la an. Însă alte ingrediente tipice și-au văzut prețurile reduse, cum ar fi mălaiul (-11%) și uleiul vegetal (-25%).

Inflația prețurilor la alimente a crescut la nivel global, ultima cifră a inflației alimentare din UE fiind de 9,1%, cea din România de 8,7%, în Marea Britanie este de 10,1%, iar cea din SUA este mult mai mică, de 3,3%.

Costul în euro al ingredientelor pentru masa de Crăciun

ȚarăCost (euro)Schimbare (%)
Franța81.75%
Spania75.324%
Germania67.10.6%
Italia48.31%
Olanda43.0-5%
USA38.4-9.0%
Australia37.617%
Danemarca37.025%
Norvegia29.912%
Polonia33.29%
UK24.82%
România17.60.2%
sursă grafic: eToro

CITEȘTE ȘI: Retailul alimentar românesc depășește 100 miliarde lei

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...