Pe fondul provocărilor financiare generate de inflație și creșterea costului vieții, aproape 60% dintre părinți încearcă să se încadreze într-un buget de cel mult 500 de lei pentru rechizite, potrivit unui sondaj BestJobs.
Mai mult, mai mult de 70% dintre respondenți au spus că se gândesc la soluții care să atenueze impactul cheltuielilor pentru școală asupra bugetului familiei.
Astfel, 72% dintre cei preocupați de presiunile financiare au declarat că urmăresc ofertele de la magazine pentru produsele școlare și 25% vor folosi rechizite rămase din anii anteriori.
Un procent de 17% se vor orienta către produse mai ieftine, 10% apelează la economii, 13% se vor împrumuta pentru diferențele de bani necesari, iar alți 23% au luat în calcul să ceară salariul în avans.
Deși anul școlar începe peste doar câteva zile, 38% dintre părinții care au participat la sondaj au spus că anul acesta au amânat cumpărăturile destinate școlii, pentru a cheltui mai eficient.
Comparativ cu anul trecut, doar 15% dintre părinți au declarat că alocă un buget mai mare, în timp ce ceilalți încearcă să reducă costurile sau să se încadreze într-o sumă similară.
Cu toate acestea, 40% se tem că vor depăși bugetul alocat, 62% sunt îngrijorați din cauza prețurilor mai mari, iar 16% se gândesc că vor fi nevoiți să facă compromisuri la calitatea produselor sau la așteptările copiilor.
Principala observație a celor care au început deja să facă cumpărăturile este că prețurile au crescut foarte mult față de anul trecut (62%), iar 37% remarcă faptul că cerințele de la școală s-au diversificat.
Bugetul pregătit de părinți pentru acest început de an se împarte între cumpărarea de caiete și pixuri (100%), ghiozdan (65%), penar (55%) și hărți și atlase (30%) sau manuale școlare (30%).