Icoana pe glajă „Maica Domnului Îndurerată”, semnată de părintele Arsenie Boca, este scoasă la vânzare miercuri, 8 decembrie, de Artmark.
Este o raritate absolută apariția în piață a unei astfel de piese și mai ales pentru prețul de pornire de doar 350 euro.
Icoana, realizată într-un atelier din Scheii Brașovului, este datată 25 august 1945 și a fost oferită de părintele Arsenie Boca părintelui Ieronim Grovu de la Sâmbăta de Sus.
Pe verso se regăsește mesajul semnat de Arsenie Boca: „Părintelui Ieronim Grovu („Starețu”). Dar de la credincioșii de la Mănăstirea Brâncoveanu, mult a ostenit și mai are”.
Cu doar cinci ani înainte de a semna icoana, Arsenie Boca a declanșat la Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”.
Părintele Ieronim Grovu a fost conducătorul lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea de la Sâmbăta și cel care a dus o corespondență cu Arsenie Boca, chemându-l de la Prislop înapoi la Sâmbăta.