România, cea mai mare scădere a valorii producției vegetale din UE în 2020

Producția vegetală din UE a scăzut semnificativ în 2020 față de anul anterior, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS), centralizate de KeysFin.

Scăderi au fost înregistrate la toate produsele importante: grâu (-19,4%), floarea soarelui (-14,9%), orz (-9,2%), porumb boabe (-8,6%), rapiță (-7,5%), soia boabe (-6,9%) și cartofi (-2,1%).

România a avut cea mai mare scădere a valorii producției vegetale din UE, de 18,5% și a coborât pe locul 7 în UE, cu 5% din total.

Țara a fost devansată de Polonia, care a ajuns la 6% din total în 2020.

România a ocupat în continuare primul loc la suprafața cultivată de porumb în rândul statelor membre ale UE, în anul pandemiei.

Totuși, producția realizată a fost de 10,2 milioane tone, pierzând astfel poziția de lider în favoarea Franței.

În ceea ce privește producția de grâu la nivelul UE, România a mai pierdut un loc în clasament, ajungând pe locul 6, cu 5,1% din total și o recoltă de 6,4 milioane de tone în anul 2020.

Cu toate acestea, România a reușit, însă, să rămână cel mai mare producător de floarea soarelui din UE, cu o recoltă de 2,2 milioane de tone în 2020.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...