Institutul de Studii Financiare a finalizat prima serie de seminare de perfecționare vocațională, parte a proiectului SmartFIN@ISF, în cadrul anului universitar 2020-2021.
Prin acest proiect ISF și-a propus ca, în parteneriat academic cu universitățile, să susțină demersurile de educație financiară prin atragerea studenților din ani terminali, licență sau master.
Obiectivul urmărit constă în îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor studenților care vor deveni consumatori de servicii financiare dar și potențiali angajați în piețele financiare.
Lansat în luna februarie 2021, proiectul SmartFIN@ISF a generat o prezenţă impresionantă în rândul studenţilor – am înregistrat cereri de sesiuni suplimentare, în baza feed-backului remarcabil primit atât de la studenți cât și de la invitații din piață, a declarat domnul prof. univ. dr. Marian Siminică, director executiv al ISF
În perioada 22 februarie – 14 mai 2021 au fost susținute 33 seminare în cadrul proiectului SmartFIN@ISF, în care au fost implicați 44 vorbitori, experți în domeniu.
Aceștia fac parte din ASF, Institutul de Studii Financiare și sunt membri ai asociațiilor profesionale din domeniul financiar, partenere ISF.
La aceste seminare au participat 2.217 studenți care au primit certificate de participare eliberate de ISF și recunoscute de instituțiile ce activează în domeniul piețelor financiare non-bancare.
De asemenea, șase dintre aceste seminare au fost realizate în parteneriat SmartFIN şi Laboratorul Academic ASF, în centrele universitare din Bucureşti, Alba Iulia, Galați, Pitești.
Prezentările au inclus teme privind cariera, pornind de la cerințele pieței/companiilor și continuând cu dificultățile cu care se confruntă viitorii angajați, mai ales în context pandemic.
Au fost prezentate și studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii private.
Proiectul SmartFIN@ISF – Seminare de perfecţionare vocaţională va continua și în anul universitar 2021-2022 în centrele universitare partenere.
MAI MULTE | ȘTIRI FINANCIARE | ȘTIRI BUSINESS | ȘTIRI BANI |