ING Bank prelungește programul de amânare a obligațiilor de plată ale clienților săi până la 15 martie 2021, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 227 din 30 decembrie 2020.
Astfel, persoanele fizice și juridice afectate de pandemia COVID-19 care necesită sprijin și care sunt eligibile conform noilor criterii pot solicita băncii amânarea plăților.
Care sunt noile criterii de eligibilitate, aplicabile atât persoanelor fizice cât și juridice
Creditele contractate de cei care solicită amânarea ratelor trebuie să nu aibă restanțe la momentul solicitării suspendării.
Mai mult, data scadenței finale a obligațiilor de rambursare prevăzută în contractele de credit să fie ulterioară datei solicitării amânării obligațiilor de plată.
În plus, eligibile pentru suspendare sunt plățile la creditele acordate înainte de data de 30 martie 2020 (inclusiv) și la cele care nu au fost declarate scadente anticipat până la 31 decembrie 2020 (inclusiv).
Perioada maximă de suspendare a obligațiilor de plată pentru un credit este de nouă luni.
Aceasta va include, dacă este cazul, și perioada de suspendare de care a beneficiat clientul în 2020.
Dacă un client a beneficiat pentru un credit deja de șase luni de suspendare, mai poate solicita suspendare pentru acel credit pentru maximum trei luni.
Dacă a beneficiat deja de nouă luni de suspendare a ratelor, nu mai poate beneficia de o nouă suspendare în temeiul Ordonanței.