În România ultimilor 30 ani s-au construit sub 400 şcoli, însă s-au închis câteva mii. Până în 2013 erau 1,800 şcoli închise și 1,500 comasate, iar numărul acestora probabil s-a dublat între timp.
Într-o ţară cu 14,000 localități (dintre care doar 319 sunt orașe, restul sunt comune și sate) au mai rămas cel mult 21,000 şcoli (iar Institutul Naţional de Statistică spune că doar 7,204 au personalitate juridică), adică 1,5 şcoli per localitate.
Mai exact: 82% dintre aceste clădiri au fost construite înainte de 1970, 16% până în 1989 iar 2% după Revoluție.
Conform unei anchete realizată acum 2 ani de Banca Mondială, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, 1 din 6 şcoli nu are acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă, 1 din 10 şcoli nu are sistem centralizat de încălzire iar 1 din 4 şcoli încă utilizează soba drept principală sursă de încălzire.
Şcoala „online” într-o ţară în care jumătate dintre şcoli nu au toalete funcționale
Conform unui studiu realizat anul acesta de IRES, 32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual la un dispozitiv dedicat funcțional (laptop, tableta, desktop) pentru şcoala online.
Iar cele 250,000 tablete promise de guvern nu știm dacă vor ajunge nici la începutul anului 2021.
Ce se întâmplă acum cu şcoala online este o pseudo-educație după părerea tuturor părților implicate – părinți, copii, profesori, specialiști – absolut toți fiind nepregătiți pentru această schimbare bruscă.
Datele au fost centralizate de Asociaţia BookLand, care a reușit, cu doar 0,5 milioane euro să renoveze și doteze 14 şcoli în mediul rural anul acesta (10 fiind finalizate deja).
BookLand a mai inaugurat luna trecută încă trei şcoli, pe lângă cele șapte finalizate în vară, respectiv 1 şcoală în satul Sadina (jud. Giurgiu), una în comuna Gura Căliţei (județul Vrancea) și 1 şcoală în comuna Livezile (jud. Mehedinți).