Tehnologia 5G, impact revoluționar vs probleme de securitate

Companiile consideră că tehnologia 5G va avea un impact revoluționar, dar sunt îngrijorate în privința securității, conform rezultatelor unui studiu global realizat de Accenture.

La sondaj au răspuns peste 2.600 de decidenți din 12 sectoare industriale din Europa, America de Nord și Asia-Pacific, iar patru din cinci respondenți (79%) consideră că tehnologia 5G va avea un impact semnificativ asupra organizației lor – inclusiv 57% care cred că aceasta va fi revoluționară.

În schimb, doar un sfert (24%) dintre respondenți au considerat că impactul 4G a fost revoluționar.

Totuși, acest optimism nu eclipsează problemele de securitate în ceea ce privește tehnologia 5G, care au crescut ușor în ultimul an.

Mai exact, mai mult de o treime (35%) dintre respondenți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la securitatea 5G, comparativ cu 32% în sondajul de anul trecut.

În plus, peste șase din 10 respondenți (62%) din ultimul sondaj au exprimat temeri că tehnologia 5G îi va face mai vulnerabili la atacuri cibernetice, iar companiile consideră că cea mai mare parte a riscului va începe la nivelul utilizatorilor, indiferent dacă sunt dispozitive sau persoane.

Companiile se gândesc cum să facă față acestor provocări, trei sferturi (74%) dintre respondenți afirmând că se așteaptă să redefinească politicile și procedurile legate de securitate pe măsură ce tehnologia 5G se extinde.

Costuri și perspective 5G

Costurile cu modificările pe care le va aduce tehnologia 5G sunt la fel de importante pentru liderii de business. Costul operaționalizării 5G este principalul subiect, iar patru din cinci respondenți (80%) consideră că aceste costuri de gestionare a infrastructurii și aplicațiilor IT vor crește. Între timp, aproape o treime (31%) consideră că valoarea inițială a implementării 5G va fi prea mare.

În plus, studiul a constatat că firmele încep să  înțeleagă că au nevoie de sprijin extern pentru a debloca potențialul acesteia. De exemplu, aproape trei sferturi (72%) dintre respondenți au spus că au nevoie de ajutor pentru a-și imagina posibilitățile viitoare pentru soluții conectate 5G, iar procentul de companii care se așteaptă să dezvolte aplicații 5G cu resurse interne a scăzut în ultimul an, de la 23% în sondajul din anul precedent la 14% în acest an.

În ceea ce privește gradul de adopție al tehnologiei 5G până în prezent: 34% dintre companii nu au adoptat tehnologia, 28% au folosit-o în teste pilot, 26% o folosesc în anumite departamente, dar nu în întreaga companie, iar 10% o folosesc în întreaga organizație.

Rezultatele sondajului indică faptul că, în ciuda provocărilor, viitorul arată bine pentru companiile care adoptă această tehnologie, potențialul imens al acesteia fiind recunoscut la nivel global.

Beneficiile sunt numeroase, iar conștientizarea acestora este în creștere. De exemplu, 85% dintre respondenți au spus că se așteaptă să folosească tehnologia pentru a sprijini angajații mobili atunci când se află în teren, în următorii patru ani, în creștere față de 68% care au spus același lucru în sondajul de anul trecut.

- Publicitate -

Gadgeturi și jucării în locul tradiționalelor haine noi de Paște

Coșul de cumpărături online pentru Paște s-a modificat anul acesta, iar gadgeturile, electrocasnicele, dar și jucăriile sau alte cadouri...

Beko a fabricat peste 45 milioane aparate frigorifice la fabrica din Găești

Fabrica Beko din Găești, județul Dâmbovița, cu o tradiție de peste 50 de ani, locul de origine al frigiderelor...