Flanco, anunţă că a investit 5 milioane RON în ultima lună în deschiderea a patru magazine în București (Bucur Obor), Suceava (Iulius Mall), Drobeta Turnu-Severin (Centrul Comercial Cora) și Buzău (Galleria Mall).

 

Cele patru noi magazine contribuie cu 2,300mp la suprafaţa de vânzare Flanco de 35,000mp, reţeaua de magazine numărând 75 de locaţii.

 

Deschiderea celor patru magazine Flanco face parte din strategia de business a retailerului de a crește cota de piață în 2011 peste nivelul de 10% şi de a extinde reţeaua de magazine Flanco în spații cu trafic ridicat.

 

„Revenirea pe un trend ascendent a consumului în perioada sărbătorilor Pascale, precum și investițiile în magazinele noi vor contribui semnificativ la creșterea vânzărilor Flanco. Cele patru magazine inaugurate în ultima lună vor aduce vânzări totale de 30 milioane RON în primul an de funcționare.” declară Adrian Olteanu, CEO Flanco.

 

Pentru a doua partea a anului 2011, Flanco are în plan extinderea cu încă 5-8 unități.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...