96% dintre români dețin în proprietate locuințele în care locuiesc

Creșterea continuă a prețurilor de vânzare poate deveni un motor pentru piața închirierilor de locuințe

Procentul de locuințe aflate în proprietate în România este la cel mai înalt nivel din UE, 96% dintre oameni dețin casa sau apartamentul în care locuiesc.

Totuși, unele estimări citate de Ministerul Dezvoltării indică un nivel al apartamentelor închiriate de până la 20% din stocul total în orașe mari precum București și Cluj-Napoca.

Există o motivație culturală a acestei tendințe, dar și o explicație economică, anume că ipotecile au fost multă vreme mai accesibile decât chiriile.

În București, rata lunară la un credit ipotecar este, în medie, cu 12% mai mică decât chiria lunară, nivel comparabil cu Varșovia sau Sofia.

Prin comparație, chiriile din Praga, de exemplu, sunt cu peste 40% mai ieftine decât un credit ipotecar.

Pe de altă parte, creșterea continuă a prețurilor de vânzare este un motor pentru piața închirierilor de locuințe.

Conform datelor Eurostat, costul pentru construirea de noi locuințe în UE a crescut cu 15% în perioada 2010-2019.

Dintre statele din Europa Centrală și de Est, cele mai mari creșteri au fost observate în Ungaria (+47%) și în România (+46%).

Acest lucru este cel mai vizibil în Republica Cehă, care are peste 50.000 de unități în sectorul închirierilor private, iar Polonia abia începe să câștige teren, cu peste 10.000 de unități deja planificate sau în curs de construcție, care se adaugă stocului existent de 5.000 de unități.

România a rămas în urmă în Europa Centrală și de Est, cu puțin peste 1.000 de unități construite, în construcție sau planificate.

O creștere a prețurilor de vânzare combinată cu o scădere a accesibilității pentru creditele ipotecare vor spori probabil interesul pentru proprietățile de închiriat din România.

Care este randamentul unei locuințe în chirie

În piața închirierilor de locuințe, randamentele depind de zonă și variază între 3,5-4% în Republica Cehă și 5-5,5% în Polonia.

Cele mai bune estimări plasează nivelul mediu al randamentului pentru sectorul rezidențial din București în intervalul 6-6,5%, dar pot exista ușoare variaţii în funcție de cartier.

București continuă să aibă printre cele mai accesibile locuințe din regiune

Privind datele Eurostat referitoare la prețurile locuințelor între 2011 și 2020, există o tendință ascendentă constantă în UE începând cu 2013, cu creșteri deosebit de mari între 2016 și 2020.

Unele dintre cele mai mari creșteri au fost observate în Europa Centrală și de Est, cea mai mare fiind în Ungaria (+96%).

Evoluții notabile au fost sesizate și în Republica Cehă (+61%) și Slovacia (+52%), urmate de Bulgaria (+ 37%), Polonia (+28%) și România (+23%).

București are unele dintre cele mai accesibile locuințe din regiune, cu un preț mediu de vânzare de aproximativ 1.800 de euro pe metru pătrat în clădirile noi de apartamente.

Spre comparație, în Budapesta și Varșovia prețul mediu este de aproximativ 2.600 de euro pe metru pătrat.

Praga are cel mai scump sector rezidențial din regiune, cu un nivel de 4.700 de euro pe metru pătrat.

- publicitate -