All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

miercuri | 16 septembrie | 2020

92% dintre români au fost afectați de pandemia de coronavirus

După starea de urgență, românii au redevenit optimiști și cred că vom scăpa de pandemia de coronavirus până la finele anului.

92% dintre ei au fost afectați într-un fel sau altul de această perioadă și cred că cele mai eficiente măsuri antivirus sunt reprezentate de folosirea măștii de protecție și a gelurilor dezinfectante.

Sunt principalele concluzii ale unui barometru de opinie comandat de Hygienium și realizat de companie de consultanță Frames.

Potrivit datelor barometrului, realizat în perioada 29 iunie – 2 iulie, pe un esantion de peste 2500 de persoane, 92% dintre cei chestionați au declarat că au fost afectați în mare măsură de pandemie, mai ales de restricțiile impuse de autorități. Numai 6% nu au fost afectați, iar 2% nu au răspuns.

Întrebați cum s-au protejat în această perioadă, cei mai mulți au indicat folosirea măștii sanitare, pe care, de altfel, 47% o consideră cea mai eficientă măsură împotriva coronavirusului COVID-19.

- PUBLICITATE -

Dincolo de masca de protecție, românii au apelat la produsele dezinfectante mai mult ca niciodată, 39% dintre ei considerând că folosirea gelurilor dezinfectante și a altor produse de acest tip creează o barieră eficace în fața posibilei infectări.

Întrebați care cred că este cea mai eficientă măsură pentru a stopa răspândirea coronavirusului, dincolo de masca de protecție și produsele dezinfectante, menționate de majoritatea respondenților, 9% au considerat drept importantă asigurarea unei igiene corespunzătoare, iar 5% au menționat distanțarea socială drept o barieră importantă în prevenirea extinderii îmbolnăvirilor.

Dincolo de informațiile alarmante prezentate în spațiul public, românii sunt, în general, optimiști în privința evoluției pandemiei. Dovadă că cei mai mulți (67%) par a fi foarte convinși că vom scăpa de coronavirus până la sfârșitul anului 2020, în timp ce numai 22% dintre cei chestionați cred că pandemia va dura mai mult timp.

61% dintre respondenții chestionarului consideră că sfârșitul pandemiei va fi asigurat de un vaccin, 22% consideră că imunizarea de masă va juca un rol important în această evoluție, iar 12% estimează că tehnologia și măsurile de siguranță și securitate vor fi decisive în acest demers.

Ce cred românii despre măsurile de prevenție

Chiar dacă normele și protocoalele de securitate dispuse de autorități au generat multe semne de întrebare, dovadă părerile împărțite în privința clarității acestora (44% le consideră clare și precise în timp ce 42% văd contrariul), cei mai mulți dintre respondenți au folosit cel puțin o metodă de protecție în această perioadă.

Dincolo de masca de protecție, promovată puternic la nivel social, dezinfectanții (geluri, spray-uri, etc.)  și-au găsit un rol semnificativ în obiceiurile de consum, produsele dezinfectante pe bază alcool 70%, avizate de Ministerul Sănătății, aflându-se în prim-plan.

56% dintre respondenți au declarat că au folosit produse dezinfectante de mai  multe ori pe zi, iar 32% o singură dată pe zi. 10% dintre cei chestionați au afirmat că au folosit astfel de produse uneori, nu în fiecare zi, și numai 2% nu le-au folosit vreodată.

48% le-au folosit la cumpărături sau în alte zone de activități sociale, 28% la serviciu și 21% acasă.

Întrebați de unde au cumpărat produse și materiale dezinfectante (geluri, șervețele etc.), 53% au declarat că le-au cumpărat de la supermarket/hipermarket/magazine mari, 21% de pe internet, 17% din farmacii și 9% din magazinul de proximitate.

Oamenii preferă produsele de marcă

39% dintre respondenți consideră marca drept principalul element care face selecția la raft, în condițiile în care majoritatea (58%) celor chestionați consideră că nu există multe informații despre compoziția materialelor dezinfectante, iar 72% consideră oferta de pe piață drept insuficientă.

Întrebați cât de informați sunt despre compoziția materialelor dezinfectante, 23% au declarat că îi interesează în primul rând efectul, nu compoziția, iar 19% au afirmat că au informațiile esențiale.

23% aleg produsele de protecție sanitară în funcție de preț, 21% se uită la specificațiile produsului, 11% aleg în funcție de disponibilitatea produselor, iar 6% din alt motiv.

Întrebați cât de mulțumiți au fost de calitatea gelurilor dezinfectante și a produselor asociate, cei mai mulți dintre respondenți (52%) s-au declarat mulțumiți, în timp ce 43% au reclamat calitatea neconformă a multor produse de pe piață.

- PUBLICITATE -