90% dintre chiriași și-au plătit obligațiile la timp către proprietarii de birouri

Majoritatea chiriașilor și-au respectat la timp obligațiile contractuale față de proprietarii clădirilor de birouri administrate de Colliers International în prima jumătate din acest an, chiar dacă în unele cazuri spațiile au rămas neocupate o perioadă, pe fondul stării de urgență.

Ponderea chiriașilor care și-au plătit la timp datoriile a rămas, în medie, constantă comparativ cu aceeași perioadă din 2019, de aproape 90%, în ciuda efectelor pandemiei asupra activității lor.

Pe piața birourilor există semnale că obligațiile contractuale, care includ chiria, utilitățile și costurile cu serviciile, vor continua să fie respectate și achitate la termen de către chiriași în perioada următoare, chiar dacă există incertitudini privind acest sector și așteptări că va trece prin transformări importante în următorii ani, cel puțin din perspectiva balanței dintre lucrul de la birou și lucrul de acasă.

Situație bună și pentru spațiile industriale

Și chiriașii din spațiile industriale administrate de Colliers International au încercat în cea mai mare parte să-și plătească la timp obligațiile, deși există diferențe ușoare în ceea ce privește numărul de companii care au putut respecta toate obligațiile contractuale în prima jumătate din acest an comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Dacă în cazul anumitor proiecte au existat chiriași mai afectați de contextul actual, fiind nevoiți să întârzie obligațiile de plată (facilități de producție), la altele a fost înregistrată o rată chiar mai ridicată de companii care au plătit la timp (facilități de depozitare), comparativ cu anul trecut, sau chiar proiecte în care acest lucru s-a întâmplat în cazul tuturor chiriașilor.

Chiriașii spațiilor de retail aflate la parterul clădirilor de birouri de clasă A au fost, în mod explicabil, cei mai afectați în ultima perioadă.

Acest fapt s-a tradus într-o scădere a numărului de retaileri care au putut să-și respecte obligațiile contractuale față de proprietarii spațiilor de birouri administrate de Colliers International.

Proprietarii de spații de birouri au fost însă deschiși să găsească soluții, împreună cu chiriașii de retail de la parterul clădirilor, astfel încât revenirea să fie cât mai rapidă.

Printre acestea s-au numărat, în primă fază, amânări la plata chiriei, iar alte măsuri concrete ar putea fi stabilite în perioada următoare, odată ce evoluția pieței se mai clarifică.

Colliers administrează peste 550.000 de metri pătrați de spații industriale și de birouri

Colliers International administrează un portofoliu total de peste 550.000 de metri pătrați de spații industriale și de birouri, și include proiectele de birouri Equilibrium, Business Garden Bucharest, The Office din Cluj-Napoca, The Bridge, Hermes Business Campus, Ștefan cel Mare Building, Art Business Center, portofoliul de birouri deținut de Adam America, portofoliul de birouri deținut de Smartown Group, Allianz Office Building Brașov și Vox Technology Park din Timișoara, precum și trei parcuri industriale în Timișoara, Brașov și Arad și parcul industrial ELI Park 1 dezvoltat de Element Industrial în nordul Capitalei.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.