Cu ocazia evenimentului „Ziua Afacerii Tale”, METRO prezintă rezultatele unui studiu care reflectă starea afacerilor independente, pentru a treia oară consecutiv, din 2017.
Studiul relevă o imagine pozitivă și în România: majoritatea antreprenorilor intervievați (89%) ar înființa din nou o companie. Studiul arată și cât de importante sunt afacerile locale în viața de zi cu zi a consumatorilor: 9 din 10 și-ar dori mai multe afaceri proprii în comunitățile lor.
Pentru a susține antreprenorii locali, METRO a inițiat, ca parte a campaniei „Ziua Afacerii Tale” de pe 8 octombrie, o platformă unde peste 600.000 de restaurante, hoteluri, cafenele, baruri și mulți alți furnizori de servicii și-au înregistrat deja ofertele speciale.
Studiul METRO confirmă faptul că românii preferă să cumpere de la afaceri locale. 47% dintre consumatorii intervievați au afirmat că afacerile independente au un impact major asupra stilulului lor de viață, iar 91% dintre respondenți își doresc mai multe afaceri independente în oraș.
Antreprenorii, la rândul lor, sunt foarte optimiști: 89% dintre ei au spus că ar deschide din nou o afacere, deși 39% dintre aceștia se tem că venitul ar fi unul instabil, unul din trei (31%) ar depune foarte mult efort pentru o nouă afacere și aproape jumătate (45%) consideră că taxele sunt o povară.
Factorii de succes pentru liber-profesioniști: calitatea, profesionalismul și sustenabilitatea
Mulți români apreciază afacerile independente mai ales datorită calității, acesta fiind principalul criteriu pentru care aleg produse și servicii locale (58%), alături de modul profesional de servire a clientului (52%). De asemenea, peste jumătate din consumatori (52%) aleg afacerile care acționează sustenabil. În total, 37% dintre consumatorii intervievați preferă să cumpere de la afacerile independente în locul marilor lanțuri de furnizori.
Afacerile mici susțin individualitatea și diversitatea locală
Românii apreciază diversitatea produselor realizate local, de aceea încurajează afacerile mici și mijlocii să se dezvolte în regiune. Acest lucru este confirmat de cei 42% dintre consumatorii intervievați. 59% dintre români apreciază, de asemenea, și susținerea pe care afacerile independente o acordă producătorilor locali.
Serviciile personalizate furnizate de companiile independente sunt preferate de aproape jumătate dintre români (46%). Potrivit studiului, aproape unul din doi respondenți este de părere că afacerile independente oferă, în general, cele mai potrivite servicii pentru stilului lor de viață.
Printre cele mai apreciate afaceri independente: saloane de înfrumusețare, restaurante și cafenele
Peste jumătate dintre românii intervievați (64%) au spus că preferă saloane de înfrumusețare și frizeriile locale în locul marilor lanțuri. De asemenea, micile restaurante, cafenele, baruri (50%), dar și florăriile (55%) sunt aproape la fel de populare în rândul clienților români.
„Ziua Afacerii Tale”: oferte speciale în orașele din România
Pentru a oferi afacerilor independente mai multă vizibilitate în comunitate, METRO a lansat în 2016 „Ziua Afacerii Tale”. Ofertele și evenimentele speciale au loc pentru a patra oară consecutiv, în 25 de țari.
„Prin această platformă ne dorim să punem în valoare afacerile din fiecare regiune a României care oferă produse unice și de calitate, astfel încât numărul de clienți fideli să crească”, a spus Roland Ruffing, Director General METRO România.
Cadouri, oferte și meniuri speciale
Peste 600.000 de afaceri independente din 25 de țări au înscris oferte speciale pentru „Ziua Afacerii Tale”.
Pe 8 octombrie, pensiuni și hoteluri din întreaga țară pun la dispoziție reduceri de cazare, mic dejun sau parcare gratuită, restaurantele oferă băuturi gratuite sau evenimente speciale, iar furnizorii de servicii pun la dispoziție discount-uri pentru clienții care le calcă pragul.
De exemplu, un proprietar de restaurant din București organizează un cooking show special, iar mai multe cafenele din țară aduc barista la ei acasă pentru a delecta clienții cu un spectacol al cafelei.