All the European investment, retail, real estate, office and industry news in English language

miercuri | 14 aprilie | 2021
-PUBLICITATE-

82% dintre respondenții unui sondaj au debite restante la buget

Marea majoritate (82%) a respondenților la sondajul realizat de PwC România au accesorii nestinse aferente obligațiilor bugetare principale scadente la 31 martie și se califică să aplice pentru amnistia fiscală reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.69/2020.

Sondajul a fost efectuat în cadrul unui eveniment online la care au participat 104 reprezentanți ai unor companii.

Întrebați dacă au obligații bugetare accesorii nestinse aferente unor obligații bugetare principale scadente la 31 martie 2020, cei chestionați au răspuns astfel: 32% au astfel de obligații pe care le-au declarat și încă nu le-au stins, 32% au astfel de obligații stabilite prin decizie de impunere comunicată până la 31 martie 2020, 18% au aceste obligații stabilite prin declarație rectificativă depusă de la 1 aprilie 2020 până în prezent și tot 18% au obligații stinse până la acea dată, dar cu întârziere față de scadență.

Cum va fi aplicată amnistia

Se preconizează că vor beneficia de anularea accesoriilor în principal cei care vor depune cererea de anulare până la 15 decembrie 2020 și vor stinge atât obligațiile fiscale principale restanțe la 31 martie 2020, cât și obligațiile fiscale principale și accesorii cu scadența cuprinsă între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare.

De asemenea, se anulează și accesoriile aferente diferențelor de obligații fiscale principale scadente la 31 martie 2020 și care sunt impuse prin decizie de impunere comunicată urmare a unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ. Condiția este ca aceste diferențe să fie stinse până la termenul legal de plată, iar cererea de anulare să fie depusă în 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

În cadrul sondajului, 53% dintre respondenți au spus că au creanțe scadente aferente perioadei de până la 31 martie pentru care intenționează să depună declarații rectificative sau declarații fiscale.

Totodată, 92% se așteaptă la stabilirea unor diferențe de obligații fiscale suplimentare anterioare perioadei de până la 31 martie 2020 într-o inspecție fiscală sau de verificare a situației personale.

- PUBLICITATE -