7 din 10 proprietari de case vor autonomie energetică pentru a evita creșterea facturilor

Mulți dintre ei au sau intenționează să cumpere și o mașină electrică, iar în viitor să instaleze și pompe de căldură

În contextul scumpirilor în domeniul energetic, interesul românilor pentru centrale fotovoltaice a crescut de 2 ori în primele luni din an față de aceeași perioadă din 2024, iar cei mai mulți proprietari de case, 70% dintre ei, vor să acopere consumul total de curent electric lunar pentru a obține autonomie energetică, arată datele Kilowat.

Românii care investesc în centrale fotovoltaice sunt familii cu venituri medii și peste medie, care locuiesc în case de cel puțin 80-100 mp și au un număr ridicat de consumatori de energie în gospodărie. Aceștia locuiesc, de obicei, în zonele urbane și periurbane, în special București – Ilfov, Cluj, Sibiu, Timișoara și Constanța.

Sunt și români care nu dispun de întreaga sumă pentru achiziția centralelor fotovoltaice și apelează la credite bancare pentru a acoperi parțial sau integral investiția de 5.000-10.000 euro în sisteme fotovoltaice. Din datele Kilowat, 3 din 10 proprietari de case cumpără panouri solare în rate.

Românii investesc între 20.000 și 50.000 lei în panouri solare, investiție care poate fi recuperată în 3-5 ani, în funcție de cantitatea de kW aleasă și consumul lunar de energie. Sistemele fotovoltaice au o durată de viață de peste 25 ani.

De la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării, prețul per kWh va fi între 1,4 și 1,6 lei în cazul celor mai mulți furnizori de energie, ceea ce duce la dublarea facturilor. Românii instalează, din fonduri proprii, panouri fotovoltaice de cel puțin 5-6 kW și până la 15 kW, investind între 20.000 și peste 50.000 lei în astfel de sisteme, pentru a putea reduce cu cel puțin 70% factura la energie.

În ultimii ani, Kilowat a instalat panouri solare pentru peste 3.000 de clienți persoane fizice și firme. Fondată de fondatorii companiei SanoVita, Kilowat este una dintre cele mai mari companii de soluții de energie regenerabilă din România.

CITEȘTE ȘI | Majoritatea românilor nu au sisteme de securitate acasă

- Publicitate -

Peste 1.000 de camere de hotel noi vor fi disponibile în București până în 2027

Până în 2027 Bucureștiul ar putea avea aproximativ 1.000 de camere noi, reprezentând hoteluri pe toate segmentele, de la...

Salariile medii s-au triplat de la aderarea României la Uniunea Europeană

De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special în ultimii 8 ani, salariile din România au...