O analiză BestJobs arată că 70% dintre femeile care locuiesc cu partenerul de viață sunt responsabile și de treburile casnice, precum pregătirea meselor, spălatul vaselor, spălatul și călcatul hainelor, dar și pregătirea copiilor pentru diverse activități.
Pe lângă jobul oficial, femeile au și roluri precum contabila familiei, fiind responsabile de bugetul gospodăriei (peste 63%), bucătarul casei (59%) sau organizator de petreceri aniversare (32%).
Pentru femeile care au și copii, rolurile se diversifică și mai mult, acestea fiind și mamă-învățătoare sau mamă-profesoară (aproximativ 32%).
De asemenea, ocazional devin și povestitor pentru cei mici (25%), șoferul familiei (22%), responsabilă cu reparațiile în casă (peste 19%) sau IT-ista familiei (17%).
Dacă ar fi remunerate, „joburile casnice” ar valora cel puțin echivalentul salariului de la jobul oficial, consideră 60% dintre respondentele sondajului, în timp ce 40% spun că nu pot estima această implicare în bani.
În gospodăriile mixte, responsabilitățile sunt împărțite de cele mai multe ori în funcție de gen
Chiar dacă și bărbații își asumă roluri precum responsabilul cu reparațiile de orice fel din casă (78%), șoferul familiei (56%), contabilul familiei (39%) și tată-învățător sau tată-profesor (39%), 44% dintre bărbați au declarat că soția sau partenera se ocupă cel mai mult de treburile casnice.
Dintre bărbații care se ocupă de întreținerea casei și a familiei, aproape 83% alocă în medie între una și trei ore zilnic acestor sarcini și doar 17% depășesc acest timp.
Sondajul a fost efectuat în luna februarie 2023, pe un eșantion de 2.376 de utilizatori de internet din România, dintre 57% de gen feminin și 43% de gen masculin.