65% dintre angajații români cred că biroul este doar parțial sigur pentru sănătate

Peste 65% dintre angajații români consideră că biroul lor este doar parțial sigur pentru sănătate, iar 17,1% spun că este prea puțin sau chiar deloc sigur în contextul pandemiei.

Numai 17,5% cred că sediul companiei pentru care lucrează este foarte sigur pentru sănătate.

De la debutul pandemiei, angajații care au lucrat într-un birou „nesănătos” spun că s-au confruntat uneori cu o reducere a capacității de concentrare (65,7%).

În plus au avut randament mai scăzut (61,8%) și au resimțit inclusiv simptome precum dureri de cap (57,9%) sau somnolență (45,8%).

Pentru aproape trei sferturi dintre respondenții la sondajul Genesis Property, o clădire sănătoasă protejează sănătatea oamenilor prin măsuri sanitare complexe.

Peste două treimi consideră că sănătatea unei clădiri ține în primul rând de sistemele de filtrare a aerului și apei.

Cum arată o clădire „sănătoasă”

Principalele elemente pentru „sănătatea” unei clădiri sunt ventilația și calitatea aerului (84,9%), lumina naturală (80,1%), nivelul de temperatură (65,3%), nivelul de zgomot (63,7%) și cantitatea de praf din aer și de pe suprafețe (60,7%).

Majoritatea angajaților consideră că e nevoie de mai multe măsuri de siguranță și protecție ca să se simtă în siguranță în clădirea unde lucrează.

Printre acestea se numărăprotocoale de reacție rapidă și eficientă la situații de urgență (75,31%), instalarea unui sistem de filtrare a apei și aerului (76,69%).

În plus, văd necesar un certificat care să ateste rezistența clădirii la amenințări pentru sănătate (48,7%).

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Românii au comandat anul trecut 365 de burgeri pe oră prin platforma Tazz

În 2024, preparatul preferat al românilor a fost burgerul, care a fost comandat, în medie, de 365 ori pe...

Centrul comercial Zacaria Retail Park Cisnădie se deschide anul acesta

Grupul Zacaria, specializat în dezvoltarea proiectelor rezidențiale și industriale, a demarat construcția primului parc de retail din portofoliu. Situat...