6% dintre români au renunțat să mai folosească produse cosmetice în 2020

28% dintre respondenții unui studiu iSense au ales să folosească mai puține produse cosmetice de când a început pandemia.

Acest lucru se aplică în special tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani – 45%. Mai mult, 12% dintre românii din mediul urban declară că au o altă rutină de când a început pandemia.

6% dintre români au renunțat de tot să mai folosească produse cosmetice.

Interesant este că 50% dintre românii din mediul urban, utilizatori de internet, declară că urmează o rutină strictă de înfrumusețare (în special femeile – 73% vs. 24% bărbați).

Atunci când aleg produsele cosmetice pe care să le folosească, românii din mediul urban țin cont de o serie de criterii cum ar fi: beneficiile (68%) și ingredientele produsului (36%).

Urmează renumele mărcii (32%) – semnificativ mai mult în cazul bărbaților (40%) –, review-urile online (17%), recomandarea medicului (16%), recomandarea prietenilor/ rudelor (14%).

Femeile, mai mult decât bărbații, sunt atente la review-urile online (22% vs. 11% bărbați), la beneficiile produsului (75% vs. 60% bărbați) și la ingredientele produsului.

Recomandările medicului sunt mai degrabă luate în considerare de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-29 ani (25% vs. 16% total), dar și de persoanele mature (30-45 ani – 20% vs. 16% total).

Din punct de vedere obiceiuri de achiziție a produselor cosmetice și de îngrijire, 38% dintre românii din mediul urban declară că le cumpără în general o dată pe lună.

Un procent similar de 34% le cumpără cel puțin o dată la 2 – 3 săptămâni.

De unde achiziționează românii produse cosmetice?

Locul de achiziție diferă în funcție de gen si de vârstă, dar cele mai des menționate sunt hipermarketurile/ supermarketurile (72%).

Urmează magazinele online (33%), magazinele fizice specializate (29%), consultanții de beauty – cum ar fi Avon, Oriflame etc. – (21%) și farmaciile (20%).

Femeile mai mult decât bărbații preferă magazinele online (41% vs. 25%),  consultanții de beauty (32% vs. 9%) și farmaciile (27% vs. 12%).

Tinerii (18-29 ani) cumpără mai mult decât ceilalți din magazinele fizice specializate (47% vs. 29% total ) și din magazinele online (48% vs. 33% total).

Persoanele mature (46-55 ani), mai mult decât restul, preferă hipermarketul/ supermarketul (77% vs. 72% total).

Atunci când vine vorba să aleagă marca de produse cosmetice și de îngrijire, 49% se declară fideli unui anumit brand, în timp ce 51% își doresc să experimenteze.

Etichetele produselor cosmetice sunt verificate întotdeauna de 47% dintre românii din mediul urban, în timp ce 40% le verifică doar la prima cumpărare. 5% nu citesc niciodată eticheta. 

3 din 10 români declară că folosesc cremele de sezon, cum ar fi cele care conțin SPF, doar în vacanță sau atunci când simt nevoie, iar 22% le folosesc în fiecare zi.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- publicitate -

articole noi