Un studiu efectuat de Asociația Mame pentru Mame arată faptul că majoritatea părinților din România consideră durerile de cap acuzate de către copiii lor reale, iar una dintre cauzele acestora se referă la programul copiilor, ce include școala și activitățile extrașcolare.
Prin intermediul studiului, asociația a cercetat percepția părinților asupra realității durerii de cap în rândul copiilor și trage un semnal de alarmă asupra incidenței acesteia, factorilor de stres care le cauzează și modalităților de prevenire și tratare adecvată vârstei.
Copiii sunt stresați atât la școală, cât și acasă
Unul dintre scopurile studiului a fost cercetarea opiniei generale conform căreia copiii acuză dureri de cap false, pentru a capta atenția părinților sau a evita diverse activități, precum mersul la școală. 66% dintre părinții chestionați nu sunt de acord cu această afirmație.
Mai mult decât atât, aceștia au indicat un nivel de stres ridicat al copiilor, resimțit atât la școală, cât și acasă: 66% dintre părinți cred că durerile de cap sunt cauzate de stresul de acasă, iar aproximativ 77% cred că acestea sunt cauzate de stresul de la școală.
„Nu ne mai putem ascunde de acest adevăr care nu ne place. Copiii din ziua de azi suferă de ceva ce noi nu trăiam în anii 80, când copilărea generația noastră, a părinților actuali: suferă de STRES. Experții au dat verdictul iar noi părinții trebuie ascultăm să cu atenție pentru că stresul e o afecțiune greu de dus și ca adult. În parte e vina vieții moderne și aici nu prea avem cum interveni, dar în parte este vina noastră: școala e super-solicitantă, iar acasă primesc o încărcătură de mult ori prea mare de activități extrașcolare. Da, vrem sa fie cei mai buni și să se dezvolte în multe direcții. Dar cu ce preț? Costul se vede: se vede în somnul lor, se vede în frustările lor, se vede în durerile lor. Noi trebuie să învățăm să înțelegem toate acestea și să le dăm ce au nevoie că să reducem nivelul de stres din viețile lor.” declară Ana Măiță, Președintele Asociației Mame pentru Mame
Doar 4 din 10 părinți vorbesc regulat cu copiii despre
durerile acestora
Deși majoritatea este conștientă de nivelul stresului la care sunt supuși copii, doar 38% dintre părinți inițiază în mod regulat o conversație cu fiul sau fiica lor legată de durerile pe care le experimenteză, în vreme ce 8% declară că niciodată nu o fac. Pe de altă parte, 83% dintre părinți cred că fiul sau fiica lor nu le-ar ascunde o durere, de teama că nu vor fi crezuți.
„Vârsta la care părinții trebuie să învețe să aibă conversații serioase cu copiii lor vine mult mai repede decât ce ne imaginăm. Știu, e greu să ai discuții serioase cu un copil de 7 ani – asta pentru că ne dorim ca viața lor la 7 ani să fie cât mai ușoară, fără chestii serioase pentru că acestea sunt, nu-i așa, pentru adulții care pot să le facă față. Dar un copil de 7 ani este mai ancorat în realitate și în viață decât credem. Un copil de 7 ani are deja o doză de discernământ în creștere permanentă. Și el poate să aibă o discuție serioasă. Însă că să poată avea o discuție serioasă trebuie să simtă că este luat în serios. Iar noi, părinții, de multe ori nu știm să ne luăm copiii în serios sau să ne privim copilul în ochi ca să îl ascultăm cu atenție. Și mai ales, să îl credem. Chiar și când ceea ce spun poate nu e adevărat. Faptul că pentru ei este necesar să spună un neadevăr e un semnal și trebuie să ne facă foarte atenți. Oricum ar fi, e cazul să îi tratăm cu seriozitate și să le dăm atenție..” a încheiat aceasta.
Majoritatea durerilor de cap apar în intervalul de vârstă 7 – 12 ani
Peste o treime dintre părinții chestionați susține că în intervalul de vârstă 7-12 ani durerile de cap se manifestă cel mai des. În vreme ce un sfert dintre respondenți susțin că frecvența durerilor este redusă, pentru aproximativ 40% ele apar lunar, iar 8,5% se confruntă cu ele săptămânal. Întrebați cum aleg să trateze durerile, aproximativ 80% dintre părinți administrează medicamente special create pentru categoria de vârstă, respectiv capsule moi masticabile.
Proiectul Cu durerea nu-i de joacă, inițiat de către Asociația Mame pentru Mame atrage atenția asupra incidenței durerii de cap în rândul celor mici. Prin intermediul inițiativei, asociația încurajează conversații deschise între părinți și copii, informarea din surse avizate și administrarea unui tratament corect, adecvat grupei de vârstă.