50% din cele 152 de apartamente disponibile în cadrul proiectului Quartz Residence București au fost vândute înainte de finalizarea construcției. Termenul estimat de livrare este martie 2023.
Situat în Pantelimon, pe strada Baicului, nr. 31, în apropiere de Gara Obor, complexul necesită o investiție de 11 milioane euro.
Ansamblul Quartz Residence este compus din două blocuri structurate pe D-P+8E+9Retras. Cele mai numeroase sunt locuințele cu trei camere (un total de 64 de unități). Urmează cele cu două camere (48 de unități), apartamentele cu o cameră (un total de 32, 16 garsoniere și 16 studiouri), 4 apartamente cu 4 camere și 4 penthouse-uri.
Suprafețele pornesc de la 42,6 metri pătrați pentru locuințele monocamerale, 62,9 mp pentru 2 camere, 79 mp pentru 3 camere și de la 146,9 mp pentru penthouse-uri.
Viitorii proprietari au și posibilitatea de a achiziționa câte o boxă, în suprafață de 3,5 metri pătrați, acestea fiind distribuite pe fiecare etaj, de la 1 la 8.
Prețurile de achiziție încep de la 63.900 euro pentru unitățile cu o cameră, 94.000 euro pentru cele cu două camere și 118.000 euro pentru cele cu trei camere.
Ansamblul rezidențial dispune de grădina privată, locuri de joacă pentru copii și 156 de locuri de parcare, amplasate atât suprateran, cât și subteran.