Prima unitate internațională 5 to go s-a deschis pe 3 iunie, în Franța, la Paris, în cadrul unui parteneriat tot cu un brand românesc, Donuterie.
Donuterie deține în acest moment 17 locații la nivel național și alte 7 în Europa (Franța, Belgia și Marea Britanie). Urmează încă 4 deschideri la Le Havre, Le Mans, Bruges și o nouă unitate la Paris.
Sub denumirea 5 to go Coffee Corner, conceptul acestor unități se bazează pe produse la preț fix, abordat progresiv de la 1 euro la 5 euro.
În a doua jumătate a anului, 5 to go începe extinderea în Franța printr-o master franciză cu planuri de dezvoltare mai ales în orașele medii și mici, cu un obiectiv de deschidere a 10 unități în primul an.
Prima deschidere internațională în Franța este un pas important pentru lanțul 5 to go, sistemul de franciză din această țară fiind al doilea cel mai mare din lume, iar 10% din PIB provine din afaceri în sistem de franciză.
În iulie, la Londra, se va deschide alături de Donuterie un 5 to go Coffee Corner. Și aici, planul de extindere vizează dezvoltarea unei master francize, alături de un partener local.