5 sfaturi pentru optimizarea costurilor în compania ta

Într-o perioadă complicată din punct de vedere economic, cu toții suntem interesați să ne optimizăm costurile, fie că suntem persoane private sau companii. În cea de-a doua variantă, aspectul este deosebit de important, pentru că e dificil să aduci o firmă pe linia de plutire dacă ajungi la cheltuieli lunare imense, care duc în final la datorii, imposibilități de plată etc.

În materialul de față venim cu câteva sfaturi utile prin care poți să-ți optimizezi costurile în companie. Iată care sunt acestea:

Închiriază dispozitive de lucru

Indiferent de domeniul de activitate pe care îl are firma ta, îți sunt necesare dispozitive electronice de lucru, cum ar fi laptopuri, tablete și telefoane. Iar pentru eficiență ridicată, îți trebuie unele performante, care costă mult. Ca să te dotezi corespunzător, ai avea nevoie de o investiție majoră în această direcție. Dar ce spui de închiriere? Există firme specializate care îți oferă în schimbul unui tarif lunar avantajos orice dispozitiv, astfel că poți apela la această variantă până în momentul în care încasările vor crește și îți vei putea permite să achiziționezi tu aparatura. Marele avantaj al închirierii este că poți să optezi oricând pentru un dispozitiv mai performant, în concordanță cu nevoile tale. Cu alte cuvinte, poți să faci un upgrade constant al echipamentelor fără să te destabilizezi financiar.

Alege sediul potrivit sau renunță la el

Cei mai mulți antreprenori care sunt la început de drum visează la un sediu spațios, amplasat într-o zonă bună. Evident, costurile pentru astfel de spații sunt foarte ridicate. Ulterior își dau seama că sediul este prea mare, iar cheltuielile lunare sunt copleșitoare. Sfatul nostru este să îți analizezi cu atenție nevoile și tipul de activitate. S-ar putea să constați că o parte din angajați sau chiar toți pot să lucreze de acasă. Deci, caută-ți un spațiu mai mic decât cel pe care îl ai sau la care te-ai gândit inițial. Dacă tipul de activitate îți permite, poți renunța de tot la sediu. Până la urmă, ședințele cu angajații se pot ține și online.

Achiziții en-gros

Se știe deja că dacă cumperi mai mult, prețul per bucată sau kilogram scade. Cei mai mulți gândesc că achizițiile en-gros sunt avantajoase doar pentru firmele care desfășoară activități de producție. În realitate, orice companie are nevoie de consumabile – hârtii, dosare, instrumente de scris, accesorii pentru imprimante, iar lista poate continua. Chiar și în situația în care nevoile în aceste direcții sunt reduse pe lună, este în avantajul tău să le cumperi en-gros și să-ți asiguri necesarul pentru o perioadă mai lungă de timp. Dacă tragi linie, vei vedea că faci economii importante.

Ședințe online

Ședințele cu angajații sau cu partenerii de afaceri implică întotdeauna cheltuieli suplimentare, fie că vorbim despre energie electrică, consumabile, apă, cafea, curățenie și chiar închirierea unui spațiu, dacă din sediul tău lipsește o sală de ședințe. Pandemia ne-a învățat că aceste întâlniri pot avea loc și online fără probleme.

Externalizează servicii

Orice companie are nevoie la un moment dat de o activitate care este în afara obiectului de activitate. Spre exemplu, întreținerea de echipamente sau curățenia. Mai ales în cazul firmelor mici este ideal ca aceste servicii să fie externalizate. Este dezavantajos să angajezi un mecanic sau un electronist dacă tu ai nevoie o dată sau de două ori pe lună de niște reparații sau revizii.

Acestea sunt sfaturile noastre care te pot ajuta să reduci cheltuielile, însă vei descoperi și alte idei bune în acest blog.

- Publicitate -

InstaSun, invenția 100% românească evaluată la 4 milioane de euro

Lansat pe piața locală în 2023, InstaSun este un dispozitiv care aplică automat și uniform ulei de protecție solară...

Comenzile de aparate de aer condiționat au crescut de peste două ori anul acesta

În prima jumătate a acestui an, comenzile de aparate de aer condiționat au crescut de peste două ori față...