Dacă ești angajatul responsabil cu stocul de produse de papetărie, atunci știi deja că este o provocare mare în firmă. În cazul în care rămâne pe zero unul dintre obiectele importante, precum coli A4, plicuri, dosare și bibliorafturi, poate fi afectată buna funcționare a oricărui departament.
Productivitatea angajaților poate fi afectată în momentele în care nu au la îndemână instrumentele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile de zi cu zi. De aceea este important ca, înainte să pleci în concediu, să comanzi dintr-o papetărie online produsele necesare.
Așadar, completează din timp lista cu produse de papetărie pe care le folosesc cu regularitate colegii tăi, astfel încât să te bucuri din plin de vacanță.
1. Colile A4
Colile A4 sunt cele mai folosite produse de papetărie din mediul office, așa că este indicat să verifici stocul înainte să pleci în vacanță. Dacă ai îndoieli că nu va ajunge pachetul până când te întorci la birou, atunci nu mai sta pe gânduri, ci dă o comandă, mai ales dacă vei lipsi o perioadă mai lungă. Ia în calcul această soluție dacă nu îți preia alt coleg din firmă sarcinile.
2. Formularele tipizate
Înainte să pleci în concediu, ia legătura cu colegii de la departamentele de contabilitate, resurse umane ori achiziții pentru a afla dacă au nevoie de anumite formulare tipizate. Nu numai că sunt necesare în activitatea angajaților, dar multe dintre ele sunt obligatorii, potrivit legislației în vigoare, iar compania poate fi sancționată dacă sunt depistate nereguli.
Cele mai utilizate formulare tipizate într-o firmă sunt următoarele: facturier, formular decont de cheltuieli, bon de consum, dispoziții de plată, registru intrări-ieșiri și foile de parcurs.
3. Plicurile
Alte produse pe care este indicat să le bifezi pe listă înainte să pleci în vacanță sunt plicurile. Fie că sunt modele standard, cu burduf sau antișoc, de hârtie sau de plastic, acestea sunt extrem de folositoare în multe situații. Sunt utile pentru trimiterea facturilor, a contractelor și a altor tipuri de acte importante. Modelele antișoc pot fi utilizate și pentru expedierea unor obiecte fragile. Atunci când trebuie expediate mai multe acte, se folosesc plicurile cu burduf.
4. Notițele autoadezive
Chiar dacă nu sunt la fel de importante precum colile A4, formularele tipizate și plicurile, și lipsa notițelor autoadezive poate afecta activitatea salariaților. Colegii tăi vor aprecia că ai dat comandă înainte să pleci în concediu, mai ales dacă vor avea nevoie să noteze rapid o informație ori o idee.
5. Instrumentele de scris
Instrumentele de scris sunt de nelipsit din orice spațiu office, chiar dacă tehnologia este din ce în ce mai prezentă în activitățile de zi cu zi. Sarcini precum semnarea contractelor, completarea documentelor sau notarea informațiilor ar fi de neînchipuit fără un pix ori un stilou.
Deși stocul de instrumente de scris nu se epuizează la fel de repede precum colile A4, totuși este indicat să le verifici înainte să pleci în concediu. De exemplu, aruncă o privire în sala de ședințe și în biroul managerului fiindcă acolo pot apărea probleme.
După ce ai completat lista de necesar și ai dat comanda online, poți pleca în concediu fără nicio grijă.