40% dintre respondenții unui sondaj eJobs spun că nu și-au mai schimbat jobul dinainte de 2019, decizie motivată de o nevoie crescută de stabilitate în contextul tulbure al pandemiei.
2020 și 2021 au fost ani de mutări profesionale pentru 30% dintre angajați, iar 2022 a adus curajul de a încerca un nou job pentru 20% dintre participanții la sondaj.
Rezultatele sondajului arată că 40% dintre cei care și-au schimbat jobul în ultimii doi ani au fost motivați de un salariu mai mare, 14% spun că nivelul de încărcare la job îi depășea, iar 12% au vrut să un alt domeniu de activitate.
7 din 10 au acum un salariu mai mare decât la jobul anterior
Pe de altă parte, 27% au fost nevoiți să plece din companie pe fondul unui val de disponibilizări, iar pentru 3% motivul a fost legat de refuzul primit de la angajator de a lucra de acasă.
41% dintre respondenți declară că noul job a presupus și o promovare, 49% lucrează pe aceeași poziție, iar pentru 11% mutarea a însemnat o retrogradare la nivel profesional.
În acest moment, 35% dintre respondenți își caută în mod activ un nou loc de muncă și aplică la joburile nou apărute în piață.
Un procent de 44% urmăresc ce poziții scot angajatorii pe platformele de recrutare, însă nu aplică deocamdată și doar 21% sunt complet mulțumiți de locul de muncă actual.
Principalele criterii pe care le au în vedere cei care iau în calcul acest pas sunt obținerea unui salariu mai mare (menționat de 47% dintre participanții la sondaj) și să poată lucra de acasă (21%).