5 cheltuieli care apar în procesul de achiziționare a unei locuințe

Când, în sfârșit după multe căutări, ajungi în fața unei oferte favorabile de ipotecă s-ar putea să te gândești că în sfârșit îți permiți locuința ta de vis. Desigur, s-ar putea să-ți permiți această achiziție semnificativă, doar că a intra în posesia unei locuințe înseamnă mai mult decât obținerea și rambursarea creditului ipotecar.

Pentru a determina, de fapt, cât de mult din noua locuință îți permiți să acoperi, este important să iei în considerare o serie de cheltuieli suplimentare, cum ar fi costurile de închidere, plata asigurării de locuință, cheltuielile pentru mutarea efectivă etc. Despre toate acestea, vom discuta explicit în rândurile de mai jos:

  1. Avansul pentru locuință

Avansul reprezintă plata unei părți din locuință pe care ți-o permiți „cu banii jos”. De obicei, viitorii proprietari economisesc de-a lungul timpului pentru a strânge cel puțin 20% din valoarea proprietății ca avans pentru achiziție. Dar, cu cât ai mai mulți bani economisiți, cu atât îți va fi mai ușor să obții creditul ipotecar și chiar în condiții foarte avantajoase!

Avansul reprezintă un mod prin care demonstrezi creditorilor că îți permiți să achiziționezi o parte din locuință, cealaltă parte fiind finanțată prin creditul imobiliar.

  1. Costurile de închidere

Costurile de închidere se plătesc în momentul în care ai semnat contractul de vânzare-cumpărare, ai achitat locuința cu ajutorul creditului și ai primit cheile de la noua ta casă! Aceste costuri de închidere reprezintă toate taxele și comisioanele asociate cu împrumutul imobiliar propriu-zis.

Valoarea totală a costurilor de închidere poate fi oricât între 2% și 5% din valoarea împrumutului și include mai multe elemente, cum ar fi:

  • Taxe pentru solicitarea creditului și analiza de dosar;
  • Taxe pentru evaluarea locuinței;
  • Taxe pentru asigurarea creditului etc.

Citește următorul articol dacă vrei să știi ce înseamnă un credit ipotecar.

  1. Asigurarea de locuință

Conform legii nr.260/2008, achiziția unei polițe de asigurare de locuință este obligatorie pentru toți proprietarii care dețin bunuri imobile cu destinația de locuință. Acest produs de asigurare de protejează din punct de vedere financiar în cazul unor situații neprevăzute care îți afectează în mod direct proprietatea. Asigurarea obligatorie de locuință acoperă daunele în cazul incendiilor, alunecărilor de teren și cutremurelor.

Dacă ai nevoie de o acoperire mai largă, poți alege o poliță de asigurare facultativă care să vină în completarea celei obligatorii. Costurile, atât pentru asigurarea obligatorie, cât și pentru cea facultativă, variază, dar există și se adaugă la cheltuielile suplimentare atunci când achiziționezi o nouă locuință.

  1. Amenajarea locuinței, reparații și utilități

Indiferent de ce tip de locuință ai achiziționat, va trebui să pui o sumă de bani deoparte pentru plata eventualelor reparații, pentru amenajarea interiorului în stilul pe care ți-l dorești și pentru plata facturilor la întreținere care vor veni în cutia ta poștală luna viitoare.

Atunci când alegi proprietatea pe care vrei să o cumperi, gândește-te la ce elemente mai sunt necesare, cum ar fi corpurile de mobilă, electronice, electrocasnice, sisteme de iluminat etc. Fă o listă cu toate acestea și calculează cam de ce sumă ai avea nevoie să economisești pentru achiziția lor.

  1. Cheltuieli cu mutarea propriu-zisă

Chiar dacă ai deținut o altă locuință sau ai stat în chirie, costurile cu mutarea efectivă sunt la fel de mari. Gândește-te că va trebui să faci mai multe drumuri dintr-o locație în alta pentru a-ți muta bunurile personale, aspect care te costă și timp și bani. În schimb, dacă apelezi la o companie de mutări, va trebui să plătești pentru serviciile acestora, fapt care, din nou, va necesita o sumă de bani pusă deoparte.

Costurile de achiziție și deținere a unei locuințe se pot adăuga rapid în calculul total, deci este important să te pregătești din punct de vedere financiar. Probabil vei dori să economisești bani sau să-ți îmbunătățești și să-ți menții soldul în cardul de cumpărături existent.

- Publicitate -

Piața criptomonedelor, scădere puternică a capitalizării totale în august

În august 2024, piața criptomonedelor a resimțit o scădere cu 13,1% a capitalizării bursiere totale, influențată de preocupările macroeconomice...

Prima locație Berăria H din provincie, la Iași. Compania a achiziționat și restaurantul Shorley

Berăria H a câștigat licitația pentru terenul fostei fabrici de țigarete din Iași, cu o suprafață de peste 30.000...