4 din 5 trotuare din România sunt amenajate cu beton sau asfalt

În acest moment, în România, 4 din 5 zone pietonale sau parcări publice sunt amenajate cu beton sau asfalt, în ciuda problemelor pe care aceste materiale le aduc chiar şi pe termen scurt. În ţările vestice însă, betonul sau asfaltul nu mai sunt folosite pentru astfel de zone de peste 10 ani, potrivit Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri.

„Cu toate că betonul şi asfaltul prezintă numeroase probleme încă din prima perioadă de folosire, circa 80% din proiectele publice de amenajare a trotuarelor şi parcărilor folosesc astfel de produse”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Potrivit afirmaţiilor sale, principalul motiv pentru care procentul este atât de ridicat este lipsa de informare a autorităţilor locale, acestea neştiind care sunt problemele unei astfel de amenajări şi nici care sunt alternativele mult mai avantajoase din punct de vedere al raportului calitate – preţ.

„Chiar şi aşa, în ultimii ani am observat o schimbare în bine şi tot mai multe oraşe au fost reabilitate, prin proiecte demarate cu fonduri europene, folosindu-se pavele convenţionale sau ecologice, acestea din urmă permiţând amenajarea zonelor unde se doreşte şi vegetaţie”, a mai spus Sebastian Bobu. Acesta a adăugat că, treptat, proiectele publice de reabilitare a zonelor pietonale şi parcărilor vor fi realizate folosindu-se materiale adecvate, precum pavelele.

Potrivit afirmaţiilor sale, în cazul proiectelor private de tip industrial, comercial sau rezidenţial, 50% dintre amenajări se fac cu asfalt sau beton. În ceea ce priveşte amenajarea de alei în cazul locuinţelor private, gradul de adopţie al pavelelor a crescut în ultimii ani până la 80%, fapt ce arată că proprietarii au înţeles importanţa folosirii de produse adecvate.

Principalele probleme ale amenajării cu beton sau asfalt

Amenajarea trotuarelor şi parcărilor cu beton sau asfalt se traduce prin costuri ridicate pe termen lung. Astfel, betonul şi asfaltul sunt predispuse la crăpături în momentul schimbărilor de temperatură sau expunerii la greutăţi foarte mari. Pavelele însă, rezistă la îngheţ şi, în funcţie de grosime, suportă presiuni ridicate.

„Dacă un trotuar din beton sau asfalt are o durată de viaţă de maxim 10 ani, unul pavat are o durabilitate ce ajunge şi la 20 de ani. Astfel, investiţia în pavare este mult mai avantajoasă”, a mai spus Sebastian Bobu. Acesta a subliniat că raportul calitate preţ este mai bun în cazul pavelelor, ţinând cont că preţul pe metru pătrat este acelaşi în cazul unei pavări, ca şi în cazul folosirii de asfalt sau beton.

Un alt dezavantaj al betonului / asfaltului este faptul că nu poate fi refolosit. Dacă apare necesitatea realizării de reparaţii în subteran, betonul sau asfaltul trebuie sparte şi nu mai pot fi folosite. În cazul pavării, este suficient ca pavelele să fie îndepărtate şi apoi remontate.

„Asfaltul este un produs petrolier, ce conţine o cantitate mare de substanţe toxice, care nu întrunesc norme ecologice, în timp ce pavelele se află la polul opus, fiind produse cu elemente naturale – ciment, piatră, apă etc.  În plus, cu pavele ecologice se pot amenaja zone în care se doreşte şi menţinerea vegetaţiei”, a mai spus Bobu.

Dincolo de toate acestea, zonele betonate sau asfaltate sunt inestetice. Pe de altă parte însă, pavelele pot fi alese în mai multe forme sau culori, creând un ambient plăcut.

Criterii pentru alegerea pavelelor

Principalul criteriu ce trebuie să stea la baza alegerii pavelelor este destinaţia zonei pavate. Astfel, grosimea pavelelor se alege de 4 – 6 cm, pentru traficul pietonal, sau de 8 – 10 cm, în cazul traficului auto.

Un alt criteriu este tipul de culoare aleasă, sau chiar combinaţiile de culori, pentru a crea din punct de vedere estetic un ambient plăcut. La fel de importantă este folosirea de pavele ecologice, care permit creşterea controlată de vegetaţie.

MONEY BUZZ ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

Symmetrica investește 7 milioane de euro în extinderea fabricii din Prejmer

- Publicitate -

Sibiu și Brașov, cele mai apreciate orașe din România. Tulcea, Călărași, Ploiești sunt la polul opus

Sibiu, Brașov și Arad sunt cel mai bine clasate orașe din România, din punctul de vedere al standardelor de...

1 din 2 români au probleme cu acoperirea cheltuielilor de bază

Pentru 1 din 2 români cheltuielile de bază sunt principala preocupare când vine vorba de situația personală, conform studiului...