Cu toate că au existat afaceri care au avut parte de creșteri chiar și în perioada pandemică, pentru majoritatea business-urilor, pandemia a fost o perioadă dificilă care a forțat unele afaceri să creeze noi circumstanțe pentru a rămâne cel puțin pe linia de plutire.
Acum că ai reușit să treci peste ce a fost mai greu, nu este timpul să renunți, cu toate că poate ești pe punctul de a o face.
Multe afaceri au găsit metode de a se reinventa ceea ce le-a adus un succes incredibil chiar și în timpurile incerte prin care am trecut.
Așadar, o restructurare și câteva noi strategii te vor ajuta să depăsești provocările care au venit în business-ul tău o dată cu pandemia și să ieși învingător.
Iată 3 strategii de marketing pe care să le implementezi în perioada următoare în afacerea ta.
- Axează-te pe eficientizarea costurilor
Eficientizarea costurilor a fost dintotdeauna un obiectiv important în afaceri însă acum este mai mult decât atât.
În acest moment costurile și scăderea lor ar trebui să facă parte din lista ta de obiective prioritare.
Acum este momentul să concepi exemple de obiective SMART adaptate perioadei prin care afacerea ta a trecut și perioadei care urmează pentru a începe să îți cresti veniturile.
Uită-te la toate costurile pe care le are afacerea ta și prioritizează ceea ce merită.
Spre exemplu, costurile de marketing nu ar trebui să fie scăzute, în special în această perioadă ci acesteaa ar trebui menținute cât de mult se poate.
Afacerea ta trebuie să rămână activă, în special acum, în mintea clienților tăi, să rămâi alături de ei, și să îi informezi în continuare despre soluțiile pe care business-ul tău le poate aduce în viața lor.
A te retrage acum din a fi prezent este ca și cum ai admite că ești învins, așadar nu renunța la postarile zilnice, la companiile tale de email marketing, la promovarea plătită pe rețelele de socializare. Efortul pe care îl depui acum te va ajuta să crești în curând.
Ce poți face însă este să ai o discuție foarte sinceră cu departamentul de marketing și să evaluați bugetele pentru promovare, pentru ca acesta să fie focusat înspre persoanele și platformele care chiar merită atenția ta în acest moment.
- Înțelege consumatorul și pune-te în locul lui
Înțelegerea consumatorului tău ar trebui să meargă dincolo de afacerea ta și de soluțiile cu care tu vii înspre el, în special acum. Ține minte că nu doar tu ai trecut prin această perioadă dificilă ci și clientul tău.
Deși cheltuielile nu s-au oprit iar oamenii au făcut cumpărături în perioada pandemiei, comportamentul pe care l-au adoptat a fost de selecție și o atenție sporită a modului în care se cheltuie. Puterea de cumpărara a scăzut mult iar viitor este în continuare unul incert.
Astfel că acum este momentul să faci o analiză foarte precisă a comportamentului pe care l-a avut și îl are în prezent consumatorul tău, pentru a te putea readapta vremurilor.
Chiar dacă va trebui să faci anumite concesii, caută cele mai bune variante pentru a fi cât mai aproape de clientul tău, a-i arăta că îl înțelegi.
Dacă observi o scădere a cererii pentru anumite produse, nu cheltui bani în această direcție ci mai degrabă focusează-te pe nevoia actuală și pe ce ai putea aduce nou.
Dacă observi că oamenii solicită produse sau servicii din gama ta basic și nu cea de lux, spre exemplu, oferă-le exact ce au nevoie.
Dacă nu ai o gamă basic ci doar una de lux, atunci îndreaptă-te spre a crea o gamă mai accesibilă de servicii sau produse care să poată fi accesată u ușurință de clientul tău.
- Prezența în online, o necesitate nu o opțiune
Dacă până înainte de pandemie aveai o prezență fizică mai pregnantă iar paginile tale de pe rețelele sociale sau website erau populate doar din când în când, acum prezenta în online a devenit un must have.
O prezență în online și informațiile cât mai actualizate pe website-ul tău vor genera mai multă încredere în rândul clienților tăi iar vizibilitatea ta va crește.
În plus, comerțul online a explodat iar dacă nu ai puse la punct toate aceste detalii pentru a facilita achizițiile online, riști să pierzi foarte mult, în detrimentul celor care au un sistem de cumpărare rapid simplu și ușor de folosit.
Oamenii au început să își formeze obiceiul de a cumpăra online în perioada pandemică, obicei care cel mai probabil se va menține de acum înainte tot mai mult.