3.142 lei salariul mediu net, 5.127 lei salariul mediu brut în luna iunie

În luna iunie 2019, câştigul salarial mediu brut a fost de 5127 lei, cu 49 lei (+1,0%) mai mare decât în luna mai 2019. Câştigul salarial mediu net a fost de 3142 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 41 lei (+1,3%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (8245 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1776 lei).

Iunie 2019 comparativ cu Iunie 2018

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 15,5%. Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum.

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost 111,2%.

Indicele câştigului salarial real a fost 101,5% pentru luna iunie 2019 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 216,8%, cu 3,3 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2019.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).

Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Iunie 2019 comparativ cu Mai 2019

În luna iunie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 47,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
  • între 9,0% şi 12,5% în captarea, tratarea şi distribuţia apei, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de editare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;
  • între 3,5% şi 5,5% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), telecomunicaţii, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, tranzacţii imobiliare, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 15,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 14,4% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), respectiv cu 14,1% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
  • între 4,0% şi 6,5% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, transporturi pe apă;
  • între 2,0% şi 4,0% în fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), activităţi de poştă şi de curier.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de bilete de valoare (tichete de vacanţă), astfel: învăţământ (+7,2%), administraţie publică (+3,5%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+2,3%).

- Publicitate -

Sistemul de plăți BLIK a primit autorizație de la Banca Națională a României

Procesatorul polonez de plăți BLIK a obținut autorizația de funcționare din partea Băncii Naționale a României. În primă fază,...

EVOLOR inaugurează o nouă fabrică pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea

EVOLOR inaugurează o nouă unitate de producție pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe locația fostei fabrici Chempro, achiziționată...