2,85 milioane de români şi-au căutat un loc de muncă pe OLX în 2021

Anul trecut, numărul anunţurilor de angajare pe OLX a crescut cu 37%, comparativ cu 2020, la peste 740.000 de oferte.

În medie, în 2021, au fost adăugate aproximativ 60.000 de joburi în fiecare lună. Cele mai multe locuri de muncă vacante au fost adăugate în luna iulie, un record de peste 76.500 anunţuri.

La polul opus, ianuarie 2021 a fost luna în care angajatorii au publicat cele mai puţine anunţuri, respectiv 37.300 (-26%).

Totuși, spre deosebire de anii trecuţi, deşi companiile au efectuat mai multe angajări în 2021, interesul românilor pentru un loc de muncă a fost ceva mai scăzut (-5%).

Pe de altă parte, candidaţii au fost mai hotărâţi şi astfel timpul mediu de ocupare a unui loc de muncă a scăzut cu 5 zile (comparativ cu 2020).

Blue collar rămâne segmentul vedetă în 2021, dar se observă o creştere semnificativă şi pe segmentul gray collar, unde anunţurile de angajare au ajuns la 30% din piaţă.

CITEȘTE ȘI: Timpul mediu de ocupare a locurilor de muncă disponibile pe OLX a scăzut semnificativ

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.