230 de blocuri vor fi reabilitate în sectorul 3

Primăria Sectorului 3 a semnat patru contracte de reabilitare termică pentru 230  de blocuri înscrise în proiectele pe fonduri europene „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 3 – FE2, FE5, FE9, FE11”.

Cele patru proiecte semnate astăzi cuprind execuţia de lucrări de reabilitare termică pentru un număr de 80 de blocuri, având un total de 6.546 de apartamente. Obiectivele specifice ale proiectelor sunt următoarele:

– creşterea calităţii condiţiilor de viaţă ale populaţiei cu domiciliul în clădirile rezidenţiale din Sectorul 3;

– protejarea mediului înconjurător prin creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din Sectorul 3;

– impulsionarea creşterii şi dezvoltării sectorului construcţiilor şi industriilor conexe, ameninţate de consecinţele crizei economice actuale.

Valoarea totală a proiectelor „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Sectorul 3 – FE2, FE5, FE9 şi FE11 este de 143.746.977, 95 (din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 67.449.866,46 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional:14.806.068,24  lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului: 54.837.209,81 de lei, valoarea neeligibilă inclusiv TVA 6.653.753, 44 lei.

Mă bucură faptul că am semnat încă patru  contracte de reabilitare termică pe fonduri europene, dintr-un total de 11, respectiv 230 de blocuri.  Încă din anul 2012, din campania electorală mi-am propus şi îmi menţin  acest obiectiv, şi anume reabilitarea termică prioritate zero pentru Sectorul 3. Astăzi anunţăm  semnarea a încă patru cereri, suntem în procedură de licitaţie şi sperăm  că acestea se vor finaliza cât mai repede. Vă pot spune că din tot ce înseamnă bani europeni pentru reabilitare termică, Primăria Sectorului 3 a accesat peste 80% din fonduri şi nu mă refer la Bucureşti, ci la nivel naţional. Pot să spun că Sectoru 3 este campion la reabilitare termică şi când spun lucrul acesta mă refer strict la perioada iunie 2012 până în prezent”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

București este pe locul secund în regiune după numărul clădirilor de birouri verzi

Aproximativ 93% dintre clădirile noi de birouri din București, construite în ultimii șapte ani, și 70% dintre clădirile mai...

De ce să alegi o firmă specializată în amenajări pentru curtea ta: 7 avantaje de luat în considerare

Amenajarea curții poate părea o sarcină simplă la prima vedere, dar procesul implică mult mai mult decât a planta...