2021, cel mai activ an pentru piața tranzacțiilor IPO din ultimii 20 de ani

În contextul unui mediu economic incert care a dominat în 2021, piața IPO globală a avut un an excepțional, doborând recorduri atât în privința volumului, cât și a valorii tranzacțiilor.

Totuși, în ultimul trimestru, perspectivele încep să se schimbe odată cu apariția variantei Omicron a virusului COVID-19.

Per total, în 2021 s-au înregistrat 2.388 de tranzacții care au atras capitaluri în valoare de 453,3 miliarde USD, conform raportului EY Global IPO Trends Report 2021.

2021 a debutat cu lansarea vaccinurilor împotriva COVID-19, cu o redresare a economiilor globale și cu ample lichidități pe piață care au adus optimism pe piețele IPO globale.

Ultimul trimestru al anului 2021 a fost cel mai activ al patrulea trimestru în funcție de numărul de tranzacții după T4 2007.

Toate piețele globale au crescut atât în funcție de numărul de tranzacții, cât și de valoarea acestora.

Bursele din regiunea Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa (EMEIA) au generat cea mai mare creștere, cu o majorare de 158% a volumului tranzacțiilor (724) și de 214% a capitalurilor atrase (109,4 miliarde USD).

Și pe continentul american activitatea a fost intensă, încheind anul cu 528 de tranzacții IPO, care au atras capitaluri în valoare de 174,6 miliarde USD.

Regiunea Asia-Pacific a înregistrat o creștere relativ modestă, cu 1.136 de IPO-uri (majorare de 28%) în valoare totală de 169,3 miliarde USD (creștere de 22%).

La nivel mondial, sectorul tehnologiilor a înregistrat cele mai multe tranzacții IPO (611) pentru al șaselea trimestru consecutiv și cea mai mare valoare a tranzacțiilor (147,5 miliarde USD).

Sectorul sănătății s-a clasat pe locul al doilea ca număr și valoare a tranzacțiilor, cu 376 de IPO-uri în valoare de 65,4 miliarde USD.

La mică distanță, industria ocupă următorul loc în top, cu 310 IPO-uri în valoare de 63,1 miliarde USD.

- Publicitate -

Peste 1.000 de camere de hotel noi vor fi disponibile în București până în 2027

Până în 2027 Bucureștiul ar putea avea aproximativ 1.000 de camere noi, reprezentând hoteluri pe toate segmentele, de la...

Salariile medii s-au triplat de la aderarea României la Uniunea Europeană

De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special în ultimii 8 ani, salariile din România au...