10 tipuri de truse de scule; Cum o alegem pe cea mai potrivită

Atunci când intenţionezi să cumperi o nouă trusa de scule este recomandat să alegi tipul care ţi se potriveşte cel mai bine şi de aceea îţi oferim mai multe explicaţii despre diferitele tipuri de truse pe care le poţi întâlni.

Truse de scule din aluminiu

Aluminiul este cel mai des utilizat material când vine vorba despre truse de scule pentru că este uşor şi rezistent. Pentru a realiza truse de scule din aluminiu sunt utilizate foi groase cu textură robustă. Pereţii şi baza trusei de scule vor avea o formă neregulată, cu model, deoarece aluminiul normal este foarte alunecos şi nimeni nu îşi doreşte ca sculele să alunece şi să se deterioreze.

Truse de scule din oţel

Următorul material după aluminiu, oţelul este foarte utilizat pentru truse de scule. Oţelul este mai greu decât aluminiul, ceea ce face că trusele să fie mai potrivite pentru persoanele care lucrează în condiţii dificile.

Truse de scule din oţel inoxidabil

Trusele din oţel inoxidabil oferă rezistență şi durabilitate simultan, la un preţ mai mare. Aceste truse sunt mai bune decât cele din aluminiu, fiind realizate din materiale premium, care au un aliaj de oţel de calitate superioară şi care poate să adăpostească uneltele. În plus, trusele din oţel inoxidabil nu au nevoie de tratamente speciale care să stopeze ruginirea.

Truse de scule din plastic

Trusele din plastic nu au o durabilitate foarte mare, însă nu vor rugini niciodată. Sunt disponibile într-o mare varietate de dimensiuni. Datorită costurilor reduse, ele sunt o alegere preferată a multor persoane, mai ales atunci când trusele sunt utilizate în aplicaţii do it yourself.

Truse de scule din lemn

Trusele de scule din lemn nu sunt destinate pentru utilizarea într-un mediu dur. Sunt utilizate mai mult în scop ornamental şi nu mai sunt utilizate în prezent, deoarece sunt grele, scumpe şi se deteriorează uşor. Chiar dacă sunt obţinute din lemn tare, de bună calitate, costul lor este suficient de mare încât să fie evitate.

Truse de scule portabile

Trusele portabile sunt cele mai convenabile opţiuni pentru tâmplari, instalatori şi alte persoane care trebuie să se deplaseze. Sunt de obicei realizate din plastic de înaltă densitate, ceea ce le face durabile. Cel mai mare avantaj al truselor de scule portabile este că sunt foarte uşoare şi practice.

Truse de scule pe roţi

Trusele de scule pe roţi sunt cea mai bună opţiune pentru cei care au foarte multe scule de transportat atunci când trebuie să se prezinte la un proiect sau pentru a interveni în anumite situaţii, aşa cum se întâmplă în cazul instalațiilor. Faptul că au roti le face foarte avantajoase, deoarece va fi extrem de uşor pentru proprietar să le transporte. Cele mai multe truse de scule pe roţi sunt complementare şi au sertare, pentru o mai buna organizare.

Truse de scule staţionare cu sertare

Trusele se scule staţionare sunt destinate stocării uneltelor grele şi scopul lor nu este acela de a fi mutate. Sunt cutii mari cu instrumente şi sunt foarte des întâlnite în garaje și ateliere. De cele mai multe ori sunt fabricate din oţel inoxidabil sau din materiale tratate care nu vor rugini. Cel mai mare avantaj al acestor cutii este compartimentarea, utilizatorul având la dispoziţie mai multe sertare şi rafturi în care să îşi aşeze sculele.

Truse de scule rotative

Trusele de scule rotative sunt similare cu cele staţionare, iar diferenţa este că au roţi, ceea ce permite rotirea lor în funcţie de necesităţile utilizatorului. Aceste truse de scule prezintă avantajul de a putea fi mutate şi întoarse astfel încât instrumentele şi sculele din interior să fie mereu la îndemână utilizatorului, fără să fie nevoie ca acesta să se întindă sau să îşi întrerupă activitatea pentru a le lua.

Truse de scule rotative cu banc de lucru

Trusele de scule rotative cu banc de lucru sunt similare cu trusele de scule rotative simple, însă vin la pachet şi cu bancul de lucru. Bancul de lucru este în general realizat din material compozit sau din lemn. Cel mai des, aceste truse de scule sunt fabricate din oţel sau din aluminiu. Există şi truse de scule cu banc de lucru care permit reglarea înălţimii. 

- Publicitate -

O bună parte din români folosesc aplicații de AI cel puțin săptămânal

Un procent de 40% dintre românii din mediul urban folosesc aplicații de AI cel puțin săptămânal, iar 28% la...

Dimitrie Pompeiu, zona de birouri cea mai căutată în primul trimestru din 2024

După primele 3 luni ale anului curent sectorul de birouri din București înregistrează o creștere în cea ce privește...